Papa Francisc, reacţie după operaţia de colon: „Un infirmier mi-a salvat viaţa. Încă sunt viu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

„Un infirmier mi-a salvat viaţa şi este a doua oară când se întâmplă acest lucru”, a declarat Papa Francisc în cadrul unui interviu acordat postului de radio spaniol COPE. Într-un scurt extras din acest interviu care va fi difuzat miercuri, Papa glumeşte pe seama sănătăţii sale şi răspunde „încă sunt viu: un infirmier mi-a salvat viaţa, un om cu multă experienţă”, relatează EFE.

„Este a doua oară când un infirmier îmi salvează viaţa. Prima oară a fost în anul 1957”, a mărturisit Papa. Atunci a fost o măicuţă italiană cea care, opunându-se medicilor, i-a schimbat medicaţia tânărului seminarist pentru a-l trata de pneumonia de care suferea şi i-a salvat viaţa, după cum a povestit papa Francisc în repetate ocazii, transmite Agerpres. 

Interviul abordează, potrivit COPE, şi speculaţiile privind sănătatea papei, inclusiv o posibilă retragere din activitate - un zvon amintit într-un ziar italian. Referitor la aceasta, pontiful răspunde: „Când un papă este bolnav se iscă o briză sau un uragan în Conclav".

La ultimele evenimente publice, papa a apărut complet recuperat, deşi la ultima audienţă cu legislatorii catolici şi-a început discursul prezentându-şi scuze pentru că nu putea să stea în picioare deoarece se afla „în perioada postoperatorie”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online