Papa Francisc, mesaj pentru încetarea „bombardamentelor intense în Gaza”, după ieșirea din spital

0
Publicat:

Papa Francisc a făcut apel la încetarea violenței în Gaza și la reluarea dialogului pentru pace, la scurt timp după externarea din spital, unde a fost tratat pentru pneumonie.

Papa Francisc a fost externat din spital duminică FOTO Profimedia

Papa Francisc a apărut duminică la fereastra spitalului Gemelli din Roma, fiind prima sa apariție publică după cinci săptămâni de spitalizare. A salutat și a binecuvântat cei peste 3.000 de susținători prezenți în curtea spitalului, mulți dintre ei având flori colorate și pancarte cu mesaje de bun venit. Reflecția sa de duminică a fost citită de comentatori tv/radio și distribuită jurnaliștilor. În aceasta, el face apel la încetarea focului, potrivit Vatican News.

În mesajul pregătit, Papa a reflectat asupra Evangheliei zilei și a folosit-o pentru a evidenția suferința imensă a locuitorilor din Gaza, precum și a tuturor celor care, în întreaga lume, îndură consecințele războiului.

Pe parcursul spitalizării, Papa nu a încetat să-și facă auzită vocea în favoarea păcii, prin texte pregătite și publicate înaintea rugăciunii Angelus din Piața Sfântul Petru.

Apel pentru Gaza

Duminică, cu puțin timp înainte de întoarcerea sa programată la Casa Santa Marta pentru a începe două luni de convalescență, Papa Francisc s-a rugat pentru poporul palestinian.

„Sunt întristat de reluarea bombardamentelor intense ale Israelului asupra Fâșiei Gaza, care provoacă numeroase victime și răniți. Cer oprirea imediată a armelor și curajul de a relua dialogul, astfel încât toți ostaticii să fie eliberați și să se ajungă la un armistițiu final”, a scris el.

El a continuat, subliniind situația umanitară „foarte gravă” din Gaza și avertizând că este nevoie urgentă de un angajament ferm atât din partea părților implicate în conflict, cât și a comunității internaționale.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne