Papa Francisc deplânge faptul că mulţi tineri „nu au curajul să se căsătorească”, după ce mai multe mame i-au cerut să vorbească cu fiii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc Foto: Arhivă

Papa Francisc a deplâns sâmbătă faptul că „atât de mulţi tineri nu au curajul să se căsătorească” şi i-a îndemnat să se grăbească să facă acest pas, relatează duminică dpa.

Suveranul pontif a declarat că multe mame îi cer să vorbească cu fiii lor care, de exemplu, la vârsta de 37 de ani nu sunt încă căsătoriţi. El a spus că a sfătuit-o în glumă pe una din ele să "nu îi mai calce cămăşile şi să înceapă să-i trimită o parte din ele pentru a-l determina să părăsească cuibul", notează Agerpres.

Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiată la încheierea celei de-a zecea Întâlniri Mondiale a Familiilor, în Piaţa Sf. Petru din Roma, la care au participat credincioşi şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice. 

Papa Ioan Paul al II-lea a iniţiat evenimentul de amploare cu prelegeri şi sărbători bisericeşti, în 1994. 

În acest an, au fost aşteptaţi circa 2.000 de delegaţi din 120 de ţări. 

Subiectele discutate au inclus sexualitatea, căsătoria şi migraţia. Înainte de eveniment, au existat critici în legătură cu noile linii directoare trasate de Biserică privind căsătoria care continuă să pună accentul pe castitate, şi anume fără relaţii sexuale înainte de căsătorie. Criticile s-au referit la faptul că acest lucru nu mai este în concordanţă cu vremurile actuale, mai ales în ceea ce priveşte tinerii, notează dpa.

Mai multe pentru tine:
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol