Papa Francisc ameninţă cu Iadul mafioţii „pătaţi de sânge”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a lansat un atac la adresa Mafiei, în timpul unei slujbe religioase organizate în onoarea victimelor organizaţiilor criminale din Italia, avertizând mafioţii că vor merge în Iad, dacă nu se pocăiesc, relatează BBC.

Pontiful a participat la o slujbă dedicată celor care au fost omorâţi de gangsteri şi celor care au suferit de pe urma pierderii celor dragi, eveniment la care au participat mai mult de 1.000 de oameni, într-un locaş de cult din apropiere de Roma.

„Banii pătaţi de sânge, puterea pătată de sânge nu-i puteţi lua cu voi în viaţa viitoare. Pocăiţi-vă”, a spus Papa Francisc în timpul predicii.

Suveranul Pontif a criticat de mai multe ori corupţia şi crima organizată, iar în 2005 a scris chiar o carte despre aceste subiecte, pe vremea când era arhiepiscop de Buenos Aires.

Evenimentul de vineri, organizat de un grup cetăţenesc numit „Libera”, a avut printre obiective şi exprimarea opoziţiei Bisericii Catolice faţă de grupările infracţionale, dorind să lupte împotriva tradiţiei vechi a legăturilor între liderii catolici şi capii Mafiei.

Papa Francisc a lansat acuzaţiile după ce a transmis un scurt mesaj de solidaritate cu familiile îndurerate din cauza Mafiei.

„Viaţa pe care o trăiţi acum nu vă va aduce plăcere. Nu vă va aduce bucurie şi nici fericire”, s-a adresat Francis celor care nu erau prezenţi în catedrală, dar care erau cauza organizării evenimentului. „Încă mai este timp pentru a nu ajunge în Iad, căci asta este ceea ce vă aşteaptă, dacă veţi continua pe aceeaşi cale”, a adăugat pontiful.

 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert