Papa Francisc a efectuat o vizită surpriză la Amatrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a efectuat marţi dimineaţă o vizită neanunţată în localitatea italiană Amatrice, una dintre cele mai distruse localităţi de seismul puternic care a lovit la finele lunii august zona montană din centrul peninsulei, lăsând în urmă 297 de morţi şi aproape 400 de răniţi, transmite Reuters.

Vaticanul a păstrat secretul asupra vizitei până la sosirea Suveranului Pontif în Amatrice.

Papa şi-a început vizita la şcoala provizorie, după care a mers să-i vadă pe localnicii care sunt obligaţi să stea în corturi, după ce peste jumătate din clădirile din Amatrice s-au părbuşit, iar cele rămase în picioare sunt considerate prea periculoase.

Programul liderului lumii catolice a inclus şi o deplasare în aşa-numita „zonă roşie“ din centrul Amatrice, unde accesul oamenilor este interzis din cauza pericolului reprezentat de clădirile distruse de seism.

Vizita surpriză a avut loc cu ocazia sărbătoririi numelui papei inspirat de Sf. Francisc de Assisi.

Papa Francisc a precizat că vizita sa trebuie să fie una privată, pentru a se apropia de locuitorii din Amatrice.

În total, 297 de oameni şi-au pierdut vieţile în urma seismului din 24 august din Italia, dintre care 231 la Amatrice şi 11 la Accumoli. Alte cinci persoane au murit în regiunea vecină Le Marche. Printre aceştia se numără şi 11 români.

În regiunile devastate de seismul din Italia trăiesc între 8.000 şi 10.000 de români.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice