Papa Francisc a decis să nu închidă Banca Vaticanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a aprobat un plan de reformare a Băncii Vaticanului, înfiinţată în 1887, punând astfel capăt unui an de speculaţii privind o posibilă închidere a instituţiei financiare care a pus Biserica Catolică în situaţii jenante timp de decenii, potrivit Reuters.

Obiectivul declarat al Băncii Vaticanului, al cărei nume formal este Institutul pentru Lucrări Religioase, este de a asigura servicii financiare preoţilor, călugărilor şi instituţiilor caritabile. Banca a fost însă implicată în mai multe scandaluri financiare şi tranzacţii suspecte cu instituţii financiare din Italia.

Cel mai grav scandal a avut loc în 1982, când Banca Vaticanului a fost implicată în falimentul fraudulos al Banco Ambrosiano, al cărei preşedinte a fost găsit ulterior spânzurat sub un pod din Londra.

„Institutul pentru Lucrări Religioase va continua să servească cu prudenţă şi să asigure servicii financiare specializate pentru Biserica Catolică la nivel global”, a informat, luni, Vaticanul, într-un comunicat care a anunţat aprobarea planului de reformare a băncii.

În ultimul an, Banca Vaticanului a trecut printr-o restructurare de proporţii sub conducerea noului preşedinte Ernst von Freyberg, un membru al Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, organizaţie cu originile în străvechiul ordin al Cavalerilor Ospitalieri. Von Freyberg a fost numit la conducerea băncii la începutul anului trecut.

Sub conducerea noului şef, banca a închis sute de conturi, a introdus reglementări stricte privind spălarea de bani şi a deschis mai multe investigaţii vizând activităţi suspescte.

„Decizia reprezintă o susţinere fermă a misiunii noastre şi a muncii dificile depuse în ultimele 12 luni”, a notat Banca Vaticanului într-un comunicat.

În ultimii doi ani, Vaticanul a introdus schimbări ale cadrului legislativ şi instituţional, pentru a putea reglementa activităţile financiare la standarde internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%