Pandemia Covid-19. Campania de vaccinare din Marea Britanie începe marţi. De ce se grăbeşte Regatul Unit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul naţional de asistenţă medicală din Marea Britanie (NHS) va începe campania de vaccinare împotriva noului coronavirus marţi, după sosirea în ţară a primelor doze de vaccinuri, a anunţat directorul său executiv, Chris Hopson. Măsura a fost văzută de mulţi ca o lovitură politică a premierului Boris Johnson de a atenua criticile pentru modul în care a gestionat pandemia şi a abate atenţia de la negocierile privid acordul cu UE post-Brexit.

Potrivit DPA, prim-ministrul Boris Johnson a spus că acest program reprezintă cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria Marii Britanii.

Aproximativ 800.000 de doze de vaccin sunt aşteptate să sosească în această ţară săptămâna viitoare, iar alte milioane de doze vor ajunge în Marea Britanie până la sfârşitul anului 2020.

Miercuri, compania germană BioNTech a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19, creat în colaborare cu producătorul american de medicamente Pfizer, a fost aprobat pentru utilizare în regim de urgenţă de către Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (MHRA) din Marea Britanie.

Vaccinul va fi administrat mai întâi persoanelor care trăiesc sau care lucrează în aziluri, persoanelor de peste 80 de ani şi personalului medical cu risc sporit de infectare.

Vaccinul Pfizer/BioNTech va fi administrat prima dată în 50 de "centre clinice" din întreaga ţară, din cauza provocărilor generate de activităţile de logistică şi de depozitare la temperaturi sub minus 70 de grade Celsius.

Marea Britanie a fost prima ţară care a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech, care este analizat în această perioadă şi de agenţiile cu rol de reglementare din Statele Unite şi din Uniunea Europeană.

Marea Britanie a fost deosebit de afectată de pandemia de COVID-19, înregistrând peste 60.000 de decese asociate noului coronavirus, potrivit statisticilor oficiale, însă mulţi specialişti consideră că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.

Uniunea Europeană a criticat miercuri aprobarea rapidă de către Marea Britanie a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, motivând că propria sa procedură este mai aprofundată, relatează Reuters. Reacţia vine după ce Marea Britanie a devenit prima ţară occidentală care a aprobat un vaccin împotriva coronavirusului.

Vaccinul a fost aprobat de urgenţă printr-o procedură rapidă care a permis autorităţii britanice de reglementare a medicamentelor să autorizeze temporar vaccinul, la numai zece zile după ce a început examinarea datelor din studiile clinice.

Dar Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care se ocupă de aprobarea vaccinurilor COVID-19 pentru UE, a declarat că procedura sa de aprobare, care durează mai mult, este mai aprofundată, deoarece se bazează pe mai multe dovezi şi necesită mai multe controale decât procedura de urgenţă aleasă de Marea Britanie.

Agenţia anunţase marţi că va decide până pe 29 decembrie dacă va autoriza provizoriu vaccinul Pfizer-BioNTech.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că procedura EMA este „cel mai eficient mecanism de reglementare pentru a acorda accesul tuturor cetăţenilor UE la un vaccin sigur şi eficient”, deoarece se bazează pe mai multe dovezi.

June Raine, şefa Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA), şi-a apărat decizia.

„Modul în care a lucrat MHRA este echivalent cu toate standardele internaţionale”, a spus ea.

EMA a început o revizuire a datelor preliminare din studiile Pfizer pe 6 octombrie, o procedură de urgenţă menită să accelereze posibila aprobare, care durează de obicei cel puţin şapte luni de la primirea datelor complete.

Autoritatea de reglementare din Marea Britanie şi-a lansat propria revizuire pe 30 octombrie şi a analizat mai puţine date decât cele puse la dispoziţia EMA.

„Dacă evaluezi doar datele parţiale, îţi asumi un risc minim”, a declarat Guido Rasi, fostul şef al EMA, la un post de radio italian.

„Personal, m-aş fi aşteptat la o revizuire solidă a tuturor datelor disponibile, pe care guvernul britanic nu a făcut-o”, a adăugat el.

Măsura a fost văzută de mulţi ca o lovitură politică a premierului britanic Boris Johnson, care a a finalizat Brexitul, procesul prin care ţara a ieşit din UE, şi s-a confruntat cu critici pentru modul în care a gestionat pandemia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort