Palatul Buckingham: Regina Marii Britanii nu susţine Brexit-ul. „The Sun“, reclamat la autoritatea de reglementare a presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii FOTO AP

Palatul Buckingham a calificat miercuri drept false informaţiile publicate în cotidianul The Sun potrivit cărora regina Elisabeta a II-a susţine ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) şi a precizat că suverana britanică rămâne neutră din punct de vedere politic. Tabloidul a fost reclamat la autoritatea britanică de reglementare a presei.

Sub titlul „Regina susţine Brexitul“, publicaţia The Sun a citat surse anonime conform cărora, în cel puţin două ocazii în ultimul deceniu, regina Elisabeta a II-a şi-a exprimat opoziţia faţă de apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.

„Regina rămâne neutră politic, aşa cum este de 63 de ani. Nu vom face comentarii despre afirmaţii false, bazate pe surse anonime. Referendumul este o chestiune la care urmează să decidă poporul britanic'', a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

Ziarul The Sun a citat surse anonime potrivit cărora în 2011, la un dejun organizat la Castelul Windsor, regina Elisabeta a II-a i-ar fi spus vicepremierului britanic de la acea vreme, Nick Clegg, că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia greşită.

Clegg a calificat această relatare drept un nonsens. „Nu îmi amintesc să se fi întâmplat aşa ceva şi acesta nu e genul de lucruri pe care le-aş uita'', a scris Nick Clegg pe Twitter.

Publicaţia, care a criticat în mod constant apartenenţa Marii Britanii la UE, a precizat că regina le-a transmis unor parlamentari britanici, într-o întâlnire separată, că ea nu înţelege Europa.

Buckingham Palace a anunţat miercuri că a sesizat autoritatea britanică de reglementare a presei, un gest rarisim, pentru a protesta faţă de articol publicat de tabloidul The Sun.

„Am scris în această dimineaţă preşedintelui Independent Press Standards Organisation pentru a înregistra o plângere faţă de articolul publicat în deschidere astăzi de cotidianul The Sun", a anunţat un purtător de cuvânt al Palatului.

Sondajele de opinie arată că taberele sunt împărţite în perspectiva referendumului din 23 iunie privind oportunitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort