Organizaţii de caritate din Italia acuză autorităţile franceze că au falsificat actele unor migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Navă cu migranţi FOTO EPA

Şapte organizaţii de caritate din Italia au acuzat ofiţerii vamali francezi că au falsificat datele de naştere ale unor copii de migranţi care călătoreau singuri pentru a încerca să îi prezinte ca adulţi şi să îi trimită înapoi în Italia, scrie The Guardian.

Organizaţiile au depus plângeri la Comisia Europeană şi la Ministerul de Interne din Italia şi au prezentat dovezi din două cazuri în care datele de naştere ar fi fost modificate în documentele prin care le era refuzată intrarea în ţară.

Unul dintre incidente s-ar fi petrecut în martie când staff-ul unei organizaţi monitoriza situaţia din jurul oraşului italian de graniţă Ventimiglia.

Majoritatea migranţilor care se duc în Franţa cu trenul trec prin Ventimiglia şi sunt de obicei întorşi în Italia de către ofiţerii care patrulează staţia Menton Garavan, prima de pe teritoriul Franţei.

„Eram întâmplător acolo dar am văzut doi minori, pe care îi cunoşteam bine, cum au fost opriţi de poliţia franceză”, a declarat Daniela Ziterosa, un consilier pe probleme legale în cadrul organizaţiei de caritate Intersos.

„Am văzut cum poliţia a scris datele de naştere greşite pe documente. Unul dintre copii a fotografiat documentele şi se poate vedea cum a fost modificată data naşterii faţă de cea pe care a declarat-o. Am reuşit să le schimbăm decizia şi într-un final francezii i-au acceptat”, a adăugat ea.

Băiatul care a fotografiat documentul s-a născut în Eritreea pe 1 octombrie 2001 dar în document a fost trecută data de 1 ianuarie 2000. El a ajuns în Italia în iunie anul trecut şi încerca să ajungă în Suedia, unde locuieşte fratele său.

Legile Uniunii Europene stipulează că minorii neînsoţiţi trebuie să fie protejaţi şi cei care caută azil într-un stat membru au dreptul de a fi transferaţi în alt stat în care se află rudele lor.

Astfel, organizaţiile acuză şi Italia pentru că nu a implementat procedurile necesare pentru reunificarea familiilor, punând copiii în situaţia de a încerca să călătorească singuri.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online