Operaţiune de amploare în Belgia după spargerea unei reţele de comunicaţii criptate: peste 50 de arestări şi peste un milion de euro confiscaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia belgiană FOTO EPA-EFE

Cincizeci de persoane au fost arestate, în urma a 200 de percheziţii, în care 1.500 de poliţşti au confiscat arme interzise, cocaină, uniforme de poliţie, valize GPS şi peste un milion de euro, într-una dintre cele mai mari operaţiuni de acest fel organizate pe teritoriul belgian, relatează Euroenews.

Operaţiunea a avut loc în urma destructurării unei reţele de comunicaţii criptate.

Infractorii utlizau telefoane securizate, comercializate de societatea "Sky ECC" din Canada, nişte aparate foarte speciale, care arată ca cele obişnuite, vândute cu 800 până la 2.200 de euro, pe o perioadă de şase luni de utilizare.

Aceste telefoane securizate permit trimiterea şi primirea numai ale unor mesaje criptate, scrise sau înregistrate, dar şi imagini, numai între utilizatori din cadrul reţelei.

Autorităţile au identificat un număr mare de utilizatori ai aceste reţele în Olanda şi Belgia, mai ales în zona portului Antwerpen, principala poartă de intrare în Europa a cocainei provenind din America de Sud.

”În total, aproximativ un miliard de mesaje criptate au fost interceptate în acest dosar, dintre care aproape jumătate au putut să fie descifrate până în prezent”, declară procurorul belgian Frédéric Van Leeuw.

”Acest lucru ne-a permis să ne facem o idee mai clară şi mai profundă despre funcţionarea organizaţiilor infracţionale, despre caracterul lor mondial, resursele lor financiare nelimitate, lipsa scurupulelor şi agresivitatea lor”, subliniază el.

Potrivit parchetului belgian, este vorba despre una dintre cele mai mari operaţiuni organizate vreodată pe teritoriul ţării.

Peste 1.500 de poliţişti au fost mobilizaţi în operaţiuni, susţinuţi de către unităţi speciale.

Această operaţiune a pus capăt activităţilor în Belgia ale societăţii de telecomunicaţii "Sky ECC".

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple