ONU condamnă intervenţia luptătorilor străini în Siria. Merkel cere convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forumul pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite a condamnat implicarea luptătorilor străini în războiul civil din Siria, punând accentul pe forţele pro-Assad trimise de gruparea libaneză şiită Hezbollah.

Cei 47 de membrii ai Consiliului ONU al Drepturilor Omului şi-a declarat vineri suportul pentru rezoluţia iniţiată de Statele Unite, Marea Britanie, Qatar, Kuweit, Arabia Saudită şi Turcia, cu 37 de voturi pentru, 9 abţineri şi 1 singură respingere din partea Venezuelei. 

„Consiliul condamnă intervenţia tuturor combatanţilor străini în Republica Arabă Siriană, inclusiv cei care luptă pentru regim şi mai nou, din partea Hezbollah. Implicarea unor forţe combatante străine ar deteriora şi mai mult situaţia umanitară, conducând la încălcarea şi mai gravă a drepturilor omului, situaţie cu un puternic impact negativ asupra regiunii.”

Ban Ki-moon, Secretarul General al ONU, a declarat că nu există o soluţie militară pentru Siria, după ce a confirmat că a primit notificarea SUA privind dovezile despre folosirea armelor chimice în conflictul civil sirian. 

“O abordare militară ar duce direct la o dezintegrare şi mai rapidă a ţării, destabilizând regiunea şi inflamând tensiunile religioase” a declarat Ban Ki-moon. El a mai afirmat că validitatea informaţiilor despre folosirea armelor chimice nu poate fi probată fără dovezi convingătoare. El insistă că trebuie organizată o expertiză oficială la faţa locului, cu reprezentanţi ai ONU pentru a asigura neutralitatea informaţiei. 

Secretarul General al ONU sublianiază în continuare necesitatea unor negocieri diplomatice între rebeli şi regim, asistate de comunitatea internaţională, la Geneva luna viitoare. 

Ministerul de Externe sirian a lansat o declaraţie scrisă vineri, prin care neagă acuzaţiile SUA şi le cataloghează drept “o serie de minciuni despre folosirea armelor chimice în Siria, pe baza unor informaţii fabricate.”

"Statele Unite se folosesc de tactici ieftine ca să justifice decizia preşedintelui Obama de înarmare a opoziţiei siriene." au declarat oficiali ai guvernului de la Damasc. 

Associated Press a afirmat vineri dimineaţă cu Administraţia de la Casa Albă a anunţat că va trimite echipament militar rebelilor sirieni, constând în arme mici, muniţie, puşti, rachete de dimensiuni mici, grenade şi altele. 

Cancelarul german Angela Merkel a cerut convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate a ONU, vineri după-amiază, pentru a stabili o poziţie comună asupra Siriei şi a stabili o zonă aeriană închisă, după ce a fost anunţată intenţia SUA de a înarma rebelii sirieni.

Merkel a declarat pentru Reuters că poziţia Germaniei privind înarmarea rebelilor rămâne neschimbată, Berlinul nedorind să trimită echipament military grupărilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar Al-Assad. 

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Atac devastator cu drone rusești în Sumî: trei persoane ucise, două rănite
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Hamas și Israel au ajuns la acord pentru încetarea focului în Gaza. „Războiul s-a oprit, întreaga lume este fericită”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!