ONU acuză armata rusă de detenţii arbitrare şi dispariţii forţate în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ruşi în Ucraina FOTO Arhivă

Zeci de oficiali, jurnalişti şi activişti ucraineni care se opun invaziei ruse în Ucraina au fost deţinuţi arbitrar de forţele ruse sau au „dispărut”, denunţă ONU, care consideră că unele cazuri par să fie „luări de ostatici”, relatează AFP.

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR/HCDH) a adunat informaţii, în prima lună a invaziei ordonate de către preşedintele rus Vladimir Putin, despre deţinerea arbitrară şi dispariţia forţată a 22 de oficiali ucraineni locali - dintre acre 13 au fost eliberaţi ulterior.

Cel mai cunoscut caz este cel al primarului oraşului Melitopol (sud-est), Ivan Fedorov, care, potrivit autorităţilor ucrainene, a fost „răpit” de forţele ruse de ocupaţie şi deţinut timp de mai multe zile, după care a fost eliberat.

„Acesta pare să fie un mod de operare în zone ocupate de către Federaţia rusă”, a acuzat vineri, într-o videoconferinţă de presă, reprezentanta Înaltului Comisaiat ONU în Ucraina, Matilda Bogner.

„În anumite cazuri, pare să fie o formă de luare de ostatici”, a subliniat ea.

Rudele nu au fost informate cu privire la locul în care erau duşi aceşti prizonieri, denunţă ea.

Matilda Bogner a anunţat că 15 jurnalişti şi activişti „care se opun puternic invaziei” au fost luaţi prizonieri în mai multe regiuni ale Ucrainei.

„Se pare că cei care sunt vizaţi sunt activişti pro-ucraineni sau care sunt percepuţi drept pro-ucraineni de către forţele ruse”, a declarat ea.

Ea a subliniat că personal ONU încearcă să verifice informaţii potrivit cărora cinci jurnalişti şi trei activişti au fost eliberaţi ulterior.

Însă „soarta celorlalte persoane rămâne necunoscută”, a subliniat ea.

Şapte jurnalişti au fost ucişi de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, a anunţat Matilda Bogner.

Ei fac parte dintre miile de civili şi miile de militari din ambele tabere ucişi în război.

Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului a confirmat moartea a 1.081 de civili - inclusiv 93 de copii -, potrivit metodologei sale foarte precise, însă subliniază că bilanţul este în curs de actualizare.

Matilda Bogner a dat exemplul oraşului asediat Mariupol, bombardat în mod constant de către forţe ruse, din cauza căruia numărul oficial al morţilor nu poate fi confirmat.

„Amploarea uciderii civililor şi distrugerii infrastructurilor civile sugerează puternic” că legile internaţionale ale protecţiei civile au fost încălcate în războiul rus din Ucraina, denunţă ea.

„Aceste atacuri cauzează suferinţe umane incomensurabile şi pot constitui crime de război”, subliniază ea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie