„Omul pădurii”. Cum a trăit un român mai mult de un an într-o colibă forestieră din Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unde a fost descoperit românul FOTO: neue.at

Românul a fost dus la spital pentru investigaţii medicale. Acesta a declarat că trăieşte de o lună acolo, dar localnicii susţin că l-au văzut în zonă de aproape un an.

Locuitorii din Krumpendorf (Austria) l-au numit „omul pădurii” pe un român de 32 de ani ce trăia într-o colibă improvizată în pădurea din Carintia.

Adăpostul era făcut din ramuri şi pături, în condiţiile în care temperaturile din zona respectivă sunt negative chiar şi în timpul zilei, relatează Digi 24, citând publicaţii austriece.

În clipa când poliţia l-a găsit, românul a declarat că locuieşte în pădure de aproximativ o lună, însă există indicii că ar sta în adăpostul improvizat de cel puţin un an, interval în care a fost văzut de mai multe ori.

Autorităţile nu au stabilit deocamdată cum a ajuns bărbatul să stea în pădure. În momentul în care a fost găsit purta mai multe rânduri de haine, iar în coliba improvizată avea nişte cârnaţi. Tot aici, poliţiştii au descoperit un pat improvizat din crengi acoperite cu o prelată şi mai multe pături.

„Omul pădurii” a fost găsit după ce o femeie l-a văzut la marginea pădurii, i-a fost frică să-l urmărească şi a sunat la Poliţie. „Românul a fost cooperant şi a fost de acord să meargă cu noi, după ce şi-a strâns gunoiul”, a declarat pentru presa locală un poliţist din localitate. Waltraud Dullnigg, purtător de cuvânt al Poliţiei, a spus că bărbatul a fost dus la spital pentru a-i fi evaluată starea de sănătate, însă nu se ştie ce se va întâmpla în continuare cu el.

Povestea românului le aminteşte localnicilor de cazul unui tânăr austriac descoperit în 2019 într-o colibă ​​forestieră abandonată de lângă Wernberg. Bărbatul locuia acolo de peste un an şi când a fost găsit era doar piele şi os, arată Digi 24.

Citeşte şi:

Statele din Europa care au suspendat total sau parţial vaccinarea cu AstraZeneca. Compania: „Nu există dovezi că serul produce cheaguri”

Guvernele încearcă să-şi producă singure vaccin anti-Covid. Cum ar putea deveni o afacere de familie principalul producător din UE

Mai multe pentru tine:
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online