Olanda: Guvernul ia în considerare revenirea restricţiilor, după relaxarea din septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Olanda a eliminat la sfârşitul lunii septembrie majoritatea măsurilor anti-COVID, dar în nici o lună, numărul infectărilor a crescut mai mult decât se anticipa. Spitalele sunt deja sub presiune, iar guvernul se gândeşte să reimpună unele restricţii.

Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în ultima lună în Ţările de Jos şi a atins zilele trecute cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iulie.

În aceste condiţii, ministrul sănătăţii, Hugo de Jonge, a declarat luni că guvernul ar putea impune noi restricţii, anunţă agenţia Reuters, preluată de Agerpres. Noul val de infectări a mărit numărul de pacienţi în spitale mai rapid decât se anticipa şi multe spitale deja îşi restrâng din nou serviciile medicale obişnuite pentru a trata cazurile de COVID, a arătat ministrul Sănătăţii.

Guvernul a cerut grupului său de experţi în sănătate să recomande posibile noi măsuri, urmând să decidă asupra politicii sale în data de 2 noiembrie, a spus De Jonge, fără a preciza opţiunile luate în considerare. 

„Nu este uşor să fie găsite noi măsuri care funcţionează, pentru că mai ales persoanele nevaccinate sunt cele care necesită îngrijire, care au cel mai mare risc de a se infecta şi de a-i infecta pe alţii”, a explicat el.

Guvernul a relaxat majoritatea restricţiilor anti-COVID-19 la 25 septembrie şi a introdus certificatul verde - care face dovada vaccinării sau a unui test negativ recent - pentru accesul în baruri, restaurante, cluburi sau la evenimente culturale.

Între timp, numărul de infectări a crescut, duminică fiind anunţate 6.350 de noi cazuri, cu 75% în plus faţă de aceeaşi zi a săptămânii anterioare. Totodată, bilanţul deceselor a crescut de peste două ori în weekend, ajungând la 25.

Conform datelor guvernamentale, 84,5% din populaţia adultă a Ţărilor de Jos s-a vaccinat cu schema completă. Olanda are o populaţie de circa 17 milioane de locuitori.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV