Olanda. Guvernul condus de Mark Rutte demisionează în urma unui scandal  privind alocaţiile familiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul olandez Mark Rutte

Premierul olandez Mark Rutte a anunţat vineri demisia sa şi a tuturor miniştrilor săi, în urma unui scandal al administraţiei fiscale, care a acuzat pe nedrept mii de părinţi de fraudarea alocaţiilor familiale, relatează AFP.

Guvernul olandez condus de premierul Mark Rutte şi-a dat vineri demisia în bloc în urma unei polemici provocate de ilegalităţi administrative în acordarea de ajutoare pentru familiile cu copii, care au afectat în principal părinţi imigranţi în Olanda, mulţi fiind obligaţi să se îndatoreze pentru a returna statului retroactiv alocaţiile primite timp de mai mulţi ani, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Un raport al unei anchete parlamentare publicat în decembrie a constatat că funcţionari olandezi au sistat acordarea alocaţiilor unor familii acuzate în mod greşit de fraude pentru perioada 2013-2019. Circa 26.000 de părinţi au fost afectaţi, unii fiind obligaţi să ramburseze zeci de mii de euro.

Scandalul a fost amplificat şi de acuzaţia unora dintre părinţii imigranţi care susţin că prin măsura luată de fiscul olandez circa 11.000 dintre ei au fost victime ale unei ''profilări etnice'' din cauza dublei lor cetăţenii.

Înalţi responsabili politici, inclusiv mai mulţi miniştri în funcţie, sunt acuzaţi în acel raport că au închis ochii în faţa unor nereguli despre care ştiau.

Avocatul celor păgubiţi, Vasco Groeneveld, a depus marţi o plângere împotriva a trei actuali miniştri şi doi foşti miniştri, printre care şi Lodewijk Asscher, ministru al afacerilor sociale între anii 2012 şi 2017, care acum în urma acestui scandal a demisionat de la conducerea Partidului laburist, aflat în opoziţie.

Cu numai două luni înaintea alegerilor legislative, guvernul şi-a asumat responsabilitatea politică pentru aceste nereguli, care au provocat ceea ce presa consideră a fi cel mai mare scandal politic şi administrativ din legislatura liberalului Rutte, care a condus succesiv mai multe guverne începând din anul 2010.

Executivul va rămâne însă interimar până la alegerile din 17 martie, în timp ce Olanda se află până cel puţin pe 9 februarie în lockdown pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Mark Rutte şi-a anunţat intenţia de a conduce şi viitorul guvern, iar sondajele recente dau partidul său liberal-conservator VVD câştigător al viitoarelor alegeri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV