Oficial ungar: Este ofensator pentru naţiunea maghiară faptul că România va sărbători anual Tratatul de la Trianon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Árpád János Potápi

Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politici naţionale, semnalează că marcarea anuală a Tratatului de la Trianon de către români este profund ofensatoare, nu doar pentru maghiarii din Transilvania, ci şi pentru întreaga naţiune maghiară.

Marcarea în fiecare an a Tratatului de la Trianon ca sărbătoare în România este un fapt uimitor şi profund ofensator pentru naţiunea maghiară, afirmă Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, scrie news.ro

„Este uimitor şi trist că, în toiul unei pandemii, problema unui stat membru al UE este să adopte o lege care “să târască prin noroi
drepturile celei mai mari comunităţi naţionale care trăieşte pe teritoriul său”, a scris Árpád János Potápi.

În opinia sa, ”să obligi membrii unei comunităţi naţionale să sărbătorească cea mai neagră zi din propria istorie, nu numai că nu se încadrează în principiile UE, ci reprezintă şi o “mare lipsă de respect” faţă de membrii comunităţii, a subliniat secretarul de stat.

„Această măsură serveşte doar pentru a provoca tensiuni inutile între naţionalităţile care trăiesc pe teritoriul ţării”, a adăugat politicianul.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Pe 3 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon şi a respins cererea de reexaminare a propunerii legislative formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat de la Trianon, pe data de 4 iunie. Astfel, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic.

Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale. Reacţiile produse la nivelul societăţii civile, precum şi amploarea acestora au pus în evidenţă faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic şi consistent de consultare şi dezbatere publică.

Pe 15 iulie, Curtea Constituţională a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la legea de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins, consfinţind includerea Transilvaniei în teritoriul României.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată