Oficial UE: Europa ar trebui să se aştepte la mai multe atacuri teroriste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coordonatorul activităţii antiteroriste la nivelul Uniunii Europene a avertizat asupra vulnerabilităţii continentului nostru faţă de ameninţarea atacurilor teroriste, atrăgând atenţia că Europa se poate aştepta la mai multe „atacuri la scară mică”.

Oficialul UE Gilles de Kerchove, supranumit şi „mister counter-terorrism”, a subliniat că nu preconizează în viitorul relativ apropiat o lovitură elaborată, de mare amploare. „Nu aştept un alt 11 septembrie”, a spus de Kerchove, citat de AFP.

„Mă aştept mai degrabă la atacuri pe scară mica, precum cel din Bruxelles”, a adăugat oficialul UE, referindu-se la atacul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles de pe 24 mai, soldat cu trei morţi.

Incidentul petrecut la Bruxelles este „foarte foarte îngrijorător pentru securitatea de viitor a Europei”, a precizat de Kierchove.

Suspect pentru atacul de la Muzeul Evreiesc este un tânăr francez de origine arabă, fost voluntar în războiul din Siria, în vârstă de 29 de ani. El a fost reţinut, vineri, în Marseille.

Mai mult de 2.000 de europeni deja şi-au părăsit ţările şi au ajuns în Siria, ori urmează să parcurgă acest traseu, unde „vor primi instructaj militar, vor deveni şi mai radicalizaţi şi fac parte dintr-o reţea de-a lungul Europei”, a mai spus de Kerchove. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului