Ocupaţia Catherinei Middleton este de „prinţesă”, potrivit certificatului de naştere al bebeluşului regal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printul George, în braţele mamei salei, ducesa de Cambridge, la o zi după naşteere FOTO: Reuters

Începând de vineri, nou-născutul Prinţului William şi al Catherinei Middleton are certificatul de naştere întocmit şi poate fi numit Prinţul Geroge al Marii Britanii conform literei legii. Deşi spaţiile libere din certificat nu au fost umplute cu un scris foarte citeţ, putem vedea că ocupaţia mamei nou-născutului este aceea de „prinţesă”.

Tatăl băiatului, care a devenit cel mai tânăr membru al familiei regale din Marea Britanie, a semnat actul care certifică naşterea copilului. Tot el a fost cel care a scris în dreptul ocupaţiei mamei lui George că este „Prinţesă a Marii Britanii”, potrivit site-ului Gawker.

Deşi William este salarizat în calitate de pilot al Forţelor Aeriene Regale, şi-a completat propriul spaţiu care indică ocupaţia cu titlul de „Prinţ al Marii Britanii”, la fel ca în cazul soţiei lui.

Certificatul Prinţului George. FOTO: Casa Clarence

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima