O nouă pierdere grea pentru separatiştii din estul Ucrainei. Ghivi, comandantul batalionului „Somalia“, a fost ucis într-o explozie, departe de linia de front

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un comandant al rebelilor separatişti proruşi din estul Ucrainei, Mihail Tolstâh, cunoscut mai mult cu numele de combatant „Ghivi“, a fost ucis miercuri la Doneţk, au anunţat autorităţi locale, citate de AFP.

„Confirm că a avut loc un act terorist. Ghivi a murit. Vom elucida“ situaţia, a declarat pentru AFP Eduard Basurin, un membru de rang înalt al forţelor separatiste proruse din estul Ucrainei.

Oficiali ai autoproclamatei republici populare Doneţk (DNR), citaţi de agenţiile de presă ruse, au anunţat anterior, că miercuri, „la ora locală 06.12 (06.12 ora României), a murit într-un atac terorist eroul DNR, comandantul batalionului «Somalia», colonelul Mihail Tolstâh“.

Potrivit primelor informaţii, el a fost ucis într-o explozie, în timp ce se afla în biroul său, în centrul oraşului Doneţk, un fief al separatiştilor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunţat o tentativă clară de destabilizare în Donbas“. „Sperăm că cei care sunt spatele acestei crime nu vor reuşi să provoace o escaladare“ a violenţelor, a declarat Peskov.

„Ghivi“ a fost unul dintre cei mai mediatizaţi comandanţi separatişti. El s-a remarcat mai ales în luptele sângeroase de pe aeroportul din Doneţk, cucerit de separatişti în ianuarie 2015. Totodată, el a fost filmat în repetate rânduri în timp ce comitea abuzuri asupra unor prizonieri ucrainenei. De exemplul, el apare forţând un ofiţer să-şi mănânce epoleţii sau organizând o aşa-numită „paradă“ la Doneţk pentru a expune prizonierii ucraineni populaţiei locale.

Moartea lui „Ghivi“ (36 de ani) intervine la câteva zile de la intensificarea confruntărilor între trupele ucrainene şi forţele separatiste în zona liniei frontului, în special în orăşelul Avdiivka, situat la aproximativ 10 kilometri de Doneţk.

În decurs de o săptămână, 27 de civili şi militari au fost ucişi la Avdiivka şi încă opt în altă parte pe linia frontului, în cel mai grav bilanţ de la instituirea, la sfârşitul lunii decembrie, a unui nou „armistiţiu pe termen nelimitat“.

În afară de „Ghivi“, mai mulţi şefi de război separatişti au fost ucişi în circumstanţe neclare în ultimele luni.

Oleg Anaşcenko, un poliţist de rang înalt din autoproclamata „Republică populară Lugansk“, un alt teritoriu separatist din estul Ucrainei, a fost ucis sâmbăta trecută la Lugansk de o bombă amplasată în maşina sa.

În octombrie 2016, liderul militar separatist din Doneţk, Arseni Pavlov, cunoscut mai mult ca „Motorola“, a murit împreună cu un bodyguard într-o explozie produsă în liftul blocului în care locuia.

În 2015, liderii cazacilor Pavel Dremov şi Aleksandr Bednov, alias „Batman“ - doi adversari ai autorităţilor separatiste - şi-au pierdut viaţa în două atentate separate: unul în explozia unei maşini capcană, celălalt într-o ambuscadă. Comandantul Aleksei Mozgovoi a fost ucis în 2015 într-o ambuscadă pe teritoriul controlat de rebeli, mai evocă AFP.

Deşi rebelii dau vina pe Kiev în toate aceste cazuri, presa ucraineană atribuie respectivele asasinate serviciilor secrete ruse, care „fac curăţenie“ printre separatişti.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat