O femeie a născut într-un avion care zbura spre București. Aterizare de urgență la Praga

0
Publicat:

Un avion de pasageri care zbura de la Birmingham la Bucureşti a aterizat vineri dimineaţă pe aeroportul Vaclav Havel din Praga, din cauza naşterii unui bebeluş la bord.

Copilul, un băieţel de 2,75 kilograme, s-a născut în timp ce avionul se afla în zbor. Mama şi copilul sunt bine şi au fost transportaţi la o clinică din Praga, conform unui purtător de cuvânt al aeroportului.   

La ora 01:14, aeroportul din Praga a fost informat că un zbor din Regatul Unit către România a fost deviat din cauza unei naşteri. Aproximativ 12 minute mai târziu s-a aflat că atât mama, cât şi nou-născutul se simţeau bine”, a explicat Michal Prochazka, de la serviciul medical al aeroportului, citat de Agerpres.    

La scurt timp, avionul a aterizat la Praga, iar femeia şi nou-născutul au fost transferaţi la o clinică din capitala cehă, în timp ce zborul a continuat spre Bucureşti. „Mă bucur că mama şi copilul sunt bine şi le doresc multă sănătate”, a scris directorul aeroportului, Jiri Pos, pe contul său de Twitter.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil