O amânare a Brexitului? Ce spune Donald Tusk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a apreciat luni că o amânare suplimentară a Brexitului - dincolo de data limită de 29 martie - ar fi o soluţie „raţională“ pentru Londra, relatează AFP.

„Eu cred că, ţinând cont de situaţia în care ne aflăm, o amânare suplimentară ar fi o soluţie raţională“, a apreciat Tusk într-o conferinţă de presă, la Sharm el-Sheikh, în Egipt, la primul summit al şefilor de stat şi de guverne ai statelor membre ale Ligii Arabe şi Uniunii Europene (UE).

Însă „premierul (britanic Theresa) May crede în continuare că ar putea evita acest scenariu“, a adăugat el.

May, care a amânat duminică „până la 12 martie“ un vot al deputaţilor britanici asupra acordului Brexitului, vrea mai mult timp pentru a încerca să renegocieze textul cu Bruxellesul înainte de Brexit, prevăzut la 29 martie.

Ea a anunţat anterior că îşi acordă timp până marţi să ajungă la o soluţie cu privire la Brexit.

May, care participă la summitul de la Sharm el-Sheikh, a avut mai multe întâlniri pe această temă cu partenerii săi europeni duminică şi luni.

Ea s-a întâlnit de asemenea cu Tusk, dar şi cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

Într-o conferinţă de presă, luni, Juncker a dat asigurări, simplu, că „facem progrese bune“.

După respingerea masivă a acordului retragerii Regatului Unit din UE de către deputaţii britanici, în ianuarie, Theresa May încearcă să renegocieze cu Bruxellesul o nouă versiune a textului, care să adune o majoritate parlamentară. Însă fără succes, până în prezent.

Ea vrea să obţină „schimbări constrângătoare“ ale „plasei de siguranţă“ irlandeze („backstop“, în engleză) - o dispoziţie denunţată în Regatul Unit şi menită să păstreze deschisă frontiera pe Insula Irlanda după Brexit.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două