„Nu-mi las copilul la şcoală, mi-e frică de gripa porcină“
0Oficial, până ieri, niciun compatriot din Europa nu a fost infectat cu virusul A(H1N1). În Spania şi în Italia, două dintre ţările europene cel mai grav lovite de virusul A(H1N1), românii se tem să nu se îmbolnăvească de gripă porcină.
Spania ocupă locul zece la nivel mondial într-un clasament al ţărilor cu cei mai mulţi cetăţeni infectaţi cu virusul A(H1N1). Cea mai gravă situaţie se regăseşte la Madrid, unde, până ieri, erau înregistrate oficial 160 de cazuri.
Mult mai grav, printre persoanele care au contactat gripa porcină se numără şi 96 de elevi de la nouă colegii madrilene.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 16 dintre cei 96 de copii care s-au îmbolnăvit au contactat virusul de la colegi din alte şcoli. Din acest motiv, mulţi dintre părinţii madrileni preferă să-şi ţină copiii acasă, până la terminarea epidemiei.
Părinţi îngrijoraţi
Liviu Petrache (12 ani), originar din Iaşi, este elev la colegiul „Aroyo Fresno“ din cartierul madrilen Fuencarral. Unitatea de învăţământ se află în apropierea grădiniţei „La Locomotora“, unul dintre focarele de infecţie. Mama sa, Maria Petrache (42 de ani), preferă ca fiul ei să studieze acasă, până când autorităţile sanitare vor decide că pericolul gripei a trecut.
„Nu vreau să-mi duc copilul la şcoală, pentru că-mi este teamă să nu se îmbolnăvească.
Sunt educatoare de profesie şi în prezent sunt casnică, aşa că îl ajut eu să înveţe, pentru a ajunge la nivelul colegilor de clasă“, spune Maria Petrache. Aceeaşi decizie a luat-o şi Laura Sorescu-Martinez (36 de ani), originară din Bucureşti, al cărei copil învaţă tot la colegiul „Aroyo Fresno“.
Fiul ei, Dario Gabriel (8 ani), va studia acasă până când mama sa va considera că pericolul a trecut. „Părinţii mai multor elevi din aceeaşi clasă cu Dario au optat pentru a-şi ţine copiii în casă, cel puţin o perioadă. Soacra mea stă cu copilul, până când eu şi soţul meu venim de la muncă.
Dacă Ministerul Sănătăţii nu ia atitudine şi dacă refuză să închidă colegiile afectate de gripă, este datoria noastră ca părinţi să luăm măsuri pentru ca micuţii noştri să fie în siguranţă. Virusul se poate contacta cu uşurinţă”, este de părere Laura.
Pericol de infectare la locul de muncă
Gripa porcină a semănat panică şi în rândul italienilor, chiar dacă numărul îmbolnăvirilor este mult mai mic faţă de cel din Spania.
„La început mi-a fost puţin teamă. Mă gândeam cum e să mergi la muncă în Italia şi să te întorci acasă nu cu bani, ci cu o maladie gravă sau… să nu te mai întorci. Acum cred, însă, că se poate întâmpla oriunde în lumea asta.
Voi încerca să evit acele zone unde au fost descoperite cazurile de gripă porcină şi să evit persoanele care se întorc din ţările cu probleme”, spune Ciupercă Haralambie (50 de ani), din Focşani, muncitor în construcţii la Roma. Începând din luna octombrie, în Italia va fi distribuit un vaccin universal care va putea fi folosit pentru mai multe tipuri de gripă umană, printre care şi cea porcină. Vaccinul va fi administrat categoriilor considerate a fi cele mai expuse.