Norvegia ridică toate restricţiile: „Acum putem trăi normal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricţiile rămase vor fi ridicate sâmbătă după-amiază, la ora locală 16.00. FOTO Shutterstock

Norvegia va redeschide total societatea începând de sâmbătă, a anunţat vineri guvernul, care punând astfel capăt restricţiilor anti-covid care au limitat interacţiunile sociale şi au afectat numeroase afaceri.

”Au trecut 561 de zile de când am introdus cele mai dure măsuri din Norvegia pe timp de pace (...) Acum a venit timpul să ne întoarcem la viaţa normală de zi cu zi”, a spus premierul Erna Solberg într-o conferinţă de presă, potrivit Reuters.

Restricţiile rămase vor fi ridicate sâmbătă după-amiază, la ora locală 16.00. 

Decizia de a nu mai solicita să se păstreze distanţarea socială va da posibilitatea sectoarelor cultural şi sportiv să îşi folosească sălile la capacitatea maximă, restaurantele se pot umple şi ele, iar cluburile de noapte se pot redeschide.

Solberg a implementat până acum primele trei etape ale unui plan format din patru etape ce u ca scop eliminarea restricţiilor sociale şi economice impuse din martie anul trecut, dar ultimul pas a fost amânat de mai multe ori pe fondul îngrijorărilor legate de ratele de infecţie.

”Pe scurt, acum putem trăi normal”, a declarat premierul norvegian.

Aproximativ 76% dintre norvegieni au primit cel puţin o doză de vaccin contra Covid-19, în timp ce 67% din populaţie este complet vaccinată, conform Institutului de Sănătate Publică.

„Chiar dacă viaţa de zi cu zi revine la normal pentru majoritatea oamenilor, pandemia nu s-a încheiat. Oamenii se vor îmbolnăvi în continuare şi, prin urmare, este important ca toată lumea să fie vaccinată ”, a adăugat ea.

Ea a avertizat, totuşi, că cei care contractează COVID-19 trebuie totuşi să se izoleze pentru a evita răspândirea virusului. 

Restricţiile de călătorie vor fi, de asemenea, relaxate.

Unele restricţii se vor aplica în continuare celor care sosesc din ţări considerate a avea o rată ridicată de infectare, a spus guvernul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine