Noi proteste de amploare la Budapesta, după ce premierul Viktor Orban a câştigat alegerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 10.000 de persoane au participat, sâmbătă, la un nou protest la Budapesta, ei manifestând împotriva controlului guvernului asupra presei, care l-ar fi ajutat pe premierul Viktor Orban să câştige alegerile din 8 aprilie, relatează Reuters.

Înainte de  protest, organizatorii au postat pe Facebook un mesaj în care menţionează că presa de stat a devenit “maşina de propagandă” a lui Orban.

“Scopul nostru principal este să demontăm controlul pe care îl are Fidesz asupra presei. Însă şi partidele de opoziţie au o datorie, pentru că şi ele sunt responsabile pentru situaţia în care ne aflăm. Împreună cu acestea trebuie să luptăm pentru o nouă lege electorală, corectă, şi pentru a fi anchetate cazurile de corupţie”, au menţionat organizatorii protestului.

Protestatarii s-au strâns în faţa Parlamentului, fluturând drapelul naţional şi pe cel al Uniunii Europene.

La Budapesta au avut loc proteste şi în urmă cu o săptămână, când au ieşit în stradă mii de manifestanţi.

Viktor Orban a început al treilea mandat de prim-ministru după victoria în alegerile din 8 aprilie. Mesajul său ferm anti-imigranţi i-a adus partidului său, Fidesz, o majoritate puternică în parlament, câştigând două treimi din locuri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite