Noi incidente la manifestaţiile din Franţa, unde participă zeci de mii de „veste galbene“. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţe şi persoane reţinute la protestele din Franţa, unde participă peste 23.000 de oameni Fotografii: EPA-EFE

Aproape 2.000 de „veste galbene“ participă, sâmbătă, la manifestaţiile de la Paris, conform estimărilor autorităţilor locale. Protestele au fost marcate de incidente, iar 79 de persoane au fost reţinute. În întreaga ţară, numărul protestatarilor este 23.800, potrivit lci.fr, citat de news.ro. La Saint-Chamond (Loire), manifestanţii au bruscat o echipă a televiziunii BFMTV şi o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres.

Potrivit Le Figaro, un reporter şi un cameraman de la BFMTV, însoţiţi de doi agenţi de pază, transmiteau informaţii de la Saint-Chamond cu privire la blocajul de pe autostrada A47, în momentul în care manifestanţii au încercat să le ia camera. Camera de luat vederi a fost deteriorată, iar unul dintre însoţitorii echipei de televiziune a fost rănit la mână, scrie news.ro. După acest incident, o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres a fost agresată de două persoane care purtau veste galbene. „Un cuplu a bruscat-o încercând să îi ia telefonul cu care făcea fotografii. Alte veste galbene au intervenit pentru a recupera telefonul şi a i-l înapoia“, a Patrick Mauge, reprezentant al cotidianului francez. BFMTV şi La Tribune-Le Progres urmează să depună plângere cu privire la aceste incidente, mai scrie news.ro.

Aproape 2.000 de„veste galbene“ au defilat pe străzile din Paris Fotografii: EPA-EFE

La Paris, mii de persoane voiau să participe la o manifestaţie organizată în zona Versailles de Eric Drouet, figură marcantă a mişcării „vestelor galbene“. Acolo, au sosit dimineaţa câteva zeci de persoane. După un alt apel al lui Drouet, s-au strâns în Montmartre. Aproximativ 800 de „veste galbene“ au defilat apoi pe străzile din Paris, iar treptat numărul manifestanţilor a ajuns la 2.000.

Protestatatarii au încercat să se apropie de casa lui Macron

Până la ora locală 15.00, au fost reţinute 65 de persoane, între care şi Drouet. Incidentele au avut loc în apropierea primăriei, unde forţele de ordine au folosit gazde lacrimogene. Un grup de manifestanţi a îngenuncheat în faţa forţelor de ordine.

La Touquet (Pas-de-Calais), manifestanţii au încercat, după ora 14.00, să se apropie de casa lui Emmanuel Macron. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-I dispersa pe protestatarii care încercau să le forţeze barajul. La Toulouse, au ieşit pe stradă pentru a protesta peste o mie de „veste galbene“.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete