Nicolas Sarkozy recunoaşte că a făcut erori şi schiţează un program în „La France pour la vie“, cu un an şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolas Sarkozy recunoaşte anumite „erori“ şi „gafe“ pe care le-a comis în mandatul de preşedinte, trasează linii mari ale unui program şi le apără, cu un an şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale, în cartea „La France pour la vie“, potrivit unor fragmente publicate vineri în Le Figaro.

„Arcaşul este un model pentru Înţelept. Atunci când nu nimereşte centrul ţintei, el caută cauza în el însuşi“, scrie apăsat fostul şef de stat al Franţei, citându-l pe Confucius, în această carte în care prezintă bilanţul celor cinci ani pe care i-a petrecut la Palatul Elysée, din 2007 şi până în 2012, relatează agenţia Reuters în pagina electronică, citată de Mediafax.

Avertizând că această carte nu este „o declaraţie de candidatură în viitoarele alegeri prezidenţiale“, Sarkozy - care nu a spus încă dacă va candida în alegerile primare ale dreptei şi centrului din noiembrie - schiţează în această adevărată mea culpa un potenţial program.

Pe plan economic, liderul Partidului Les Républicains (LR) îşi exprimă regretul faţă de faptul că a „întârziat reforme care ar fi trebuit să fie angajate încă din primele zile“ şi că nu a eliminat impozitul de solidaritate asupra averii (ISF) şi cele 35 de ore de muncă.

„În fond, măsurile fiscale votate la începutul mandatului meu de cinci ani ar fi trebuit să fie diferite prin dozaj“, scrie el în această carte, de zece capitole, care urmează să apară luni, la Plon.

„Alegând calea exonerării orelor suplimentare şi a scutului fiscal, am optat pentru soluţii care îmi păreau mai acceptabile. A fost o eroare“, afirmă el.

În schimb, Sarkozy apreciază că a avut dreptate „cu mult înainte“ în privinţa eşecului Schengen în Europa, problemei retragerii naţionalităţii şi comunitarismului.

Renunţă la abrogarea legii căsătoriei pentru toţi

„În loc să accelerez punerea în practică a măsurilor corecte din discursul de la Grenoble, am început să mă abat, să caut un compromis, să dau înapoi când ar fi trebuit să merg mai departe. Am comis eroarea de a încetini“, scrie fostul preşedinte francez.

„Mulţi cred că am pierdut în 2012 pentru că am «făcut prea mult». Eu cred, din contră, că ar fi trebuit să fac şi mai mult“, subliniază el.

În ceea ce priveşte căsătoria între persoane de acelaşi sex, Sarkozy avertizează că nu intenţionează să revină asupra acestei legi-far a mandatului lui François Hollande, aşa cum a anunţat în campania la preşedinţia Les Républicains.

„Nu intră în discuţie despărţirea celor căsătoriţi şi întoarcerea în timp“, scrie el. „Mă gândeam la vremea respectivă că ambiguităţi ale legii Taubira asupra anumitor puncte impuneau o nouă redactare. În urma unei reflecţii, mi-e teamă ca leacul să nu fie mai rău ca boala“, apreciază el.

Fostul şef de stat revine, de asemenea, asupra mai mutor episoade care i-au marcat mandatul, ca de exemplu „cară-te, imbecilule“ - „acţionând în acest fel, am înjosit funcţia prezidenţială" - sau cel al sejurului pe un yaht aparţinând lui Vincent Bolloré - „chiar şi azi mă întreb cum am putut să comit o asemenea gafă“.

Potrivit unui sondaj realizat de un institut în perioada 19-20 ianuarie, mai bine de şapte francezi din zece (72%) - inclusiv 60% dintre simpatizanţii dreptei şi centrului - apreciază că lui Sarkozy „i-a trecut vremea“, iar 64% că acesta reprezintă un handicap pentru dreapta. Cincizeci şi trei la sută dintre simpatizanţii de centru şi dreapta cred contrariul, notează Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare