Nicolas Sarkozy, principalul adversar din UMP al lui Francois Fillon în vederea alegerilor prezidenţiale din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Sarkozy şi Francois Fillon. FOTO: Reuters

Fostul prim-ministru al Franţei, Francois Fillon, a declarat duminică pentru o publicaţie din Hexagon că este „de facto în competiţie” cu Nicolas Sarkozy pentru alegerile prezidenţiale din 2017, în perspectiva alegerii unui candidat din partea Uniunii pentru o Mişcare Populară.

 Întrebat despre natura relaţiei cu fostul preşedinte, Fillon a declarat pentru „Journal de dimanche” că: „Eu nu-mi pot asuma toate consecinţele unei candidaturi la alegerile prezidenţiale şi să nu fiu în conflict cu Nicolas, dată fiind starea sa de spirit. Suntem, de facto, în competiţie.”

„În afară de Sarkozy nu sunt alte alternative ale dreptei”, a adăugat deputatul de Paris care continuat spunând că „sondajele sunt cele care ne vor departaja pentru a şti care este cel mai bine plasat pentru a-l învinge pe Hollande”.

În perspectivă alegerilor prezidenţiale din 2017, Fillon susţine că a pregătit un program „al unei adevărate rupturi”, pentru că în timpul mandatului lui Sarkozy nu a fost realizată această „ruptură promisă” faţă de maniera clasică de a face politică, promiţând un „program adevărat”. Guvernarea socialistă duce doar la deteriorarea continuă, prin impozitare excesivă, nivel scăzut al ocupării forţei de muncă şi o securitate diminuată, potrivit fostului lider de la Palatul Matignon.

„Lucrez la zece reforme, acestea putând fi aplicate cu o echipă de 15 miniştri”, a specificat fostul prim-ministru francez.

Fillon a declarat dacă ar fi pus în postura de a recomanda un posibil vot în caz de duel între Partidul Socialist-Frontul Naţional, ar opta pentru alegerea „celui mai puţin sectar”. Prin această idee acesta vrea să fie detaşat poziţiile uneori impuse de partidele politice din care fac parte diferiţi cetăţeni francezi.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”