Nicolas Sarkozy, primul fost șef de stat din UE încarcerat, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare

0
Publicat:

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va deveni primul fost şef de stat al unei ţări din Uniunea Europeană care ajunge după gratii, relatează AFP. Acesta va afla luni condiţiile încarcerării sale după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Preşedinte al Franţei în perioada 2007-2012, Sarkozy a fost condamnat pe 25 septembrie pentru asociere în scopul comiterii de infracţiuni, după ce le-a permis apropiaţilor săi să acţioneze în vederea obţinerii de sprijin financiar din partea regimului libian al lui Muammar Gaddafi pentru campania sa prezidenţială din 2007. Fostul șef de stat a făcut apel, însă urmează să fie încarcerat în baza mandatului de arestare cu executare provizorie emis împotriva sa.

Niciun alt fost şef de stat din UE nu a fost închis după ce şi-a încheiat mandatul.

Este vorba de şefii de stat care s-au aflat în funcţie în timp ce ţara lor era membră a UE sau a uneia dintre predecesoarele sale (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Europeană). Şefii de guvern nu sunt incluşi.

Ce alți foști șefi de stat au fost încarcerați

Unele ţări din UE au avut foşti şefi de stat încarceraţi înainte de a adera la Uniune. Este cazul Greciei şi Ciprului.

Georgios Papadopoulos, care a condus dictatura militară din Grecia în perioada 1967-1974, a fost condamnat la moarte în 1975 pentru înaltă trădare, pedeapsă comutată ulterior la închisoare pe viaţă, pe care a executat-o până la moartea sa, în 1999.

În Cipru, Nikos Sampson, preşedinte interimar în 1974 în timpul unei lovituri de stat care a vizat anexarea insulei la Grecia, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în 1976. A executat mai puţin de 10 ani.

În Bulgaria, fostul dictator comunist Todor Jivkov (1954-1989) a scăpat de închisoare. Condamnat în 1992 la şapte ani de închisoare pentru delapidare şi abuz de putere, el a fost în cele din urmă plasat în arest la domiciliu.

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac (1995-2007) a primit o pedeapsă cu suspendare în 2011 în legătură cu scandalul angajărilor fictive de la primăria din Paris pe care a condus-o.

Alţi şefi de stat ai actualelor ţări membre ale UE care au executat pedepse cu închisoarea înainte de a ajunge la putere, în calitate de oponenţi politici: Vaclav Havel (Republica Cehă), Lech Walesa (Polonia), Gheorghe Gheorghiu-Dej (România), Eamon de Valera (Irlanda) şi Franjo Tudjman (Croaţia). Toţi au condus apoi ţările lor înainte de aderarea la UE.

Părintele independenţei ţării sale şi preşedinte între 1990 şi 1999, croatul Franjo Tudjman s-ar fi putut întoarce în închisoare după încheierea mandatului. Deşi a murit înainte de a fi interogat, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) a anunţat ulterior că acesta ar fi fost acuzat de crime de război dacă ar fi fost în viaţă, pentru acţiunile sale din timpul războiului din Bosnia (1992-1995).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate