Nicolas Sarkozy militează pentru schimbarea regulilor Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a declarat că este necesară introducerea unui nou set de reguli aplicat sistemului Schengen din cadrul Uniunii Europene, potrivit unui articol de presă recent semnat de fostul lider de la Palatul Elysee. În plus, Sarkozy a militat şi pentru formarea unui bloc economic franco-german puternic, stabil, acţiune menită să-i încurajeze pe alegătorii francezi să meargă la urne pe 25 mai.

„Schengen trebuie imediat suspendat şi înlocuit de Schengen II, care să permită apartenenţa doar dacă ţările pretendente adoptă aceleaşi politici privind imigraţia”, potrivit opiniei lui Sarkozy, prezentată în săptămânalul local „Le Pont”. „Politicile de migraţie din UE au eşuat şi că necesitatea de a înlocui Schengen I a devenit evidentă”.

Spaţiul Schengen cuprinde 26 de ţări europene care au renunţat la obligativitatea paşaportului cetăţenilor lor în momentul în care călătoresc dintr-o ţară în alta. Iar Sarkozy a profitat de această oportunitate pentru a avertiza că sistemul social al Franţei s-ar putea prăbuşi, dacă nu vor fi remediate actualele probleme.

Un bloc economic franco-german „mai mare şi mai stabil”, în centrul zonei euro, îi va permite Franţei „să-şi apere mai bine interesele în faţa competitorilor germani, iar acest fapt „ne-ar putea ajuta să preluăm titlul de conducător al celorlalte 18 ţări care alcătuiesc uniunea noastră monetară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”