Nazistul descoperit la Budapesta a dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lászlo Csatáry, fost comandant al ghetoului de la Kosice

Zilele trecute, în urma unor informaţii primite de la Centrul „Simon Wiesenthal" din Ierusalim şi a unor investigaţii efectuate de publicaţia britanică „The Sun", a fost descoperit la Budapesta unul dintre cei mai căutaţi criminali de război nazişti, László Csatáry.

Acum în vârstă de 97 de ani, Csatary a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial căpitan de poliţie şi comandantul ghetoului de la Kosice,  oraş anexat în acea perioadă Ungariei. El răspundea de deportarea evreilor în lagărele morţii de la Auschwitz şi, sub supravegherea lui, peste 15.000 au fost transportaţi acolo.

Găsit de Centrul „Wiesenthal"

Csatáry era cunoscut şi pentru cruzimea manifestată faţă de evreii din ghetou pe care le tortura ca să afle unde ar fi ascuns bunurile pe care le deţinuseră. De asemenea, a participat şi la executarea unor evrei capturaţi, după ce au încercat să fugă din trenurile care îi duceau în lagăre.

După război, Csatáry a reuşit să se refugieze în Canada unde, sub nume fals, a primit cetăţenia şi a lucrat ca negustor de obiecte de artă. În 1997, autorităţile canadiene au descoperit adevărata lui identitate şi l-au lipsit de cetăţenie. A plecat din Canada şi nimeni nu a ştiut unde a dispărut până când Centrul „Wiesenthal", în urma unor informaţii pentru care a plătit peste 200.000 de dolari, a aflat că s-a instalat la Budapesta sub adevăratul lui nume.

Procuratura ungară a primit încă cu opt luni în urmă sesizarea privind persoana lui, documente doveditoare cu privire la crimele comise de el şi chiar adresa unde locuia la Budapesta, dar nu a început investigaţiile, pe motiv că aşa o cauză veche este greu de dovedit şi că sunt necesare cercetări îndelungate şi că.. nu i se cunoaşte adresa.

Efraim Zuroff, şeful centrului „Wiesenthal", a fost cu câteva luni în urmă la Budapesta şi s-a adresat din nou Procuraturii ungare pentru a urgenta cercetarea cazului. Până la urmă, redactorii de la „The Sun" au descoperit ultima lui locuinţă.

Luni, aproximativ 50 de oameni , membri ai unor organizaţii ale societăţii civile, au organizat o demonstraţie de protest în faţa casei în care locuia fostul comandant al ghetoului de la Kosoce. Dar, se pare că Csatáry a reuşit să plece şi să se ascundă din nou.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort