Naţionaliştii au obţinut victorii în alegerile municipale la Priştina şi Kosovska Mitroviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionaliştii albanezi şi sârbi au obţinut victorii în alegerile de duminică la Priştina şi Kosovska Mitroviţa, în nordul Kosovo, unde sârbii sunt majoritari, potivit unor rezultate preliminare publicate luni, relatează AFP.


Shpend Ahmeti, candidatul mişcării naţionaliste albaneze Vetevendosje (Autodeterminare) a obţinut o victorie la Priştina, înfrângându-l pe primarul în exerciţiu care face parte din Liga Democrată din Kosovo (LDK) a fostului lider kosovar Ibrahim Rugova, a anunţat Comisia Electorală Centrală, după numărarea a 99,8% a buletinelor de vot.

Mişcarea naţionalistă albaneză, care se opune oricărei prezenţe străine, inclusiv a Uniunii Europene şi NATO, va controla cel mai important oraş din Kosovo.

Partidul Democratic din Kosovo (PDK, aflat la putere) al premierului Hashim Thaci a pierdut puterea în trei oraşe, însă păstrează controlul în zece din cele 29 de municipalităţi din Kosovo.

Candidatul sârb susţinut de Belgrad Krstimir Pantici a câştigat alegerile la Kosovska Mitroviţa, împotriva candidatului sârb independent Oliver Ivanovici. Acest scrutin ar urma să ducă la înfiinţarea unei "asociaţii a municipalităţilor sârbe", menite să înlocuiască insituţiile de stat sârbe din nordul Kosovo.

Primul tur de scrutin, desfăşurat la 3 noiembrie, a fost anulat în partea sârbă a Kosovskăi Mitroviţa, din cauza unpor violenţe între sârbi. Scrutinul a fost organizat din nou la 17 noiembrie, sub supravegherea poliţiei.

Buna desfăşurare a acestui scrutin reprezenta un test pentru relaţiile dintre Belgrad şi Priştina.
 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică