Moral scăzut în rândul noilor recruți ai Moscovei. Soldații chemați la mobilizare se îmbată și sar la bătaie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de un jurnalist belarus pare să surprindă soldați recent mobilizați angajați într-o încăierare la beție.

Mobilizarea parțială decretată de Putin a stârnit nemulțumire în Rusia FOTO Arhivă

Videoclipul, filmat în regiunea Iujno-Kurilsk din regiunea Sahalin, în orientul îndepărtat rus, arată un bărbat vizibil turmentat încercând să-l lovească și îmbrâncindu-l pe un altul, îmbrăcat in uniformă militară, în timp ce un autobuz așteaptă cu ușile deschise în spatele lor. Ceilalți bărbați din grup încearcă să-l oprească și să-l calmeze. Insider nu a putut să verifice filmarea în mod independent.

După decretarea mobilizării parțiale pentru războiul din Ucraina, care a stârnit furie și proteste în Rusia, vânzarea de alcool pe o rază de 300 de metri de bazele militare a fost interzisă în unele regiuni estice ale Rusiei, potrivit unor relatări.

În urma anunțului privind mobilizarea rezerviștilor, oficialii ruși au revenit cu precizări, declarând că circa 300.000 de cetățeni cu experiență militară vor fi înrolați imediat.

Incidentele provocate de beția soldaților ruși au fost frecvente în cursul invaziei Ucrainei, un schimb de focuri între soldați beți în orașul ucrainean ocupat Herson soldându-se cu cel puțin trei morți.

De altfel, în zilele premergătoare invaziei Rusiei în Ucraina la 24 februarie, spionii ucraineni trimiși în Rusia pentru a supraveghea armata rusă au întâlnit „o mulțime” de soldați beți, a relatat Washington Post.

Soldații ruși trimiși să lupte în Ucraina au dat la schimb combustibil și alte provizii pentru alcool, a declarat pentru Post un oficial ucrainean care a examinat rapoartele serviciilor.

Moralul slab în rândul soldaților ruși este adesea atribuit problemelor legate de consumul excesiv de alcool, dar și tensiunilor interne.

Incidentele legate de convocarea populației în armată apar în contextul în care candidați necorespunzători sunt înrolați în cea mai recentă cursă a Moscovei de a-și mări efectivele armatei din Ucraina, între care minori și bărbați în vârstă cu probleme grave de sănătate.

"Apelul președintelui Putin de a mobiliza parțial cetățenii ruși, chemându-i să lupte în Ucraina, reflectă dificultățile Kremlinului pe câmpul de luptă, lipsa de popularitate a războiului și absența dorinței a rușilor de a lupta în acest război", a transmis secretarul de stat american Antony Blinken.

Scăderea drastică a moralului în rândul rușilor a fost deseori atribuită unor astfel de probleme din cadrul armatei, un raport de informații al Ministerului britanic al Apărării afirmând că "impactul provocărilor Rusiei în ceea ce privește personalul s-a agravat tot mai mult".

Luni, vorbind reporterilor, un înalt oficial american din domeniul apărării a declarat: „Vedem cum Kremlinul se străduiește din ce în ce mai mult să găsească noi recruți pentru a-și completa rândurile subțiri, iar rușii au performanțe atât de slabe încât veștile din provincia Harkov i-au determinat pe mulți voluntari ruși să refuze să lupte".

Critici aspre inclusiv din partea Parlamentului Rusiei

Duminică, președinții celor două camere ale Parlamentului rus au exprimat o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare din Rusia, cerând oficialilor regionali să controleze situația și să rezolve rapid "excesele" care au alimentat furia publică, relatează Al Jazeera.

Valentina Matvienko, președinta Camerei superioare a Rusiei, Consiliul Federației, a declarat că are cunoștință despre relatări privind convocarea unor bărbați care nu ar trebui să fie eligibili pentru înrolare.

„Astfel de excese sunt absolut inacceptabile și consider că este absolut corect că ele declanșează o reacție dură în societate", a declarat ea într-un mesaj pe platforma Telegram.

Ea s-a adresat guvernatorilor regionali din Rusia: „Asigurați-vă că punerea în aplicare a mobilizării parțiale se realizează în deplină și absolută conformitate cu criteriile descrise. Fără nicio greșeală".

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Rusiei, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea.

„Sunt depuse plângeri. Dacă se fac greșeli, este necesar să le corectăm... Autoritățile de la fiecare nivel ar trebui să își înțeleagă responsabilitățile", a transmis Volodin.

Furia propagandiștilor Kremlinului

Decizia a atras, de asemenea, critici din partea celor mai fervenți propagandiști ai Kremlinului, un lucru aproape nemaiîntâlnit de când a început invazia în Ucraina.

„Anunțul a fost că soldații pot fi recrutați până la vârsta de 35 de ani. Citațiile ajung la cei de 40 de ani", a răbufnit redactorul-șef al RT, Margarita Simonian, pe canalul său de Telegram.

Îi înfurie pe oameni ca și cum ar face asta dinadins, ca și cum ar fi din răutate. Ca și cum ar fi fost trimiși de Kiev”, denunță ea.

Ca un alt semnal rar al unei situații tensionate, Ministerul Apărării a anunțat sâmbătă că ministrul adjunct responsabil cu logistica, generalul Dmitri Bulgakov, va fi transferat și înlocuit cu general-colonelul Mihail Mizințev, un oficial militar cu vechime.

Mizințev, care face obiectul unor sancțiuni din partea Australiei, Uniunii Europene și Marii Britanii, a este supranumit „Măcelarul din Mariupol” pentru rolul său în orchestrarea asediului asupra orașului portuar la începutul războiului, în care mii de civili au fost uciși.

Consiliul pentru Drepturile Omului s-a autosesizat

Peste 1.300 de protestatari au fost arestați miercuri în 38 de orașe, iar sâmbătă seara peste 740 au fost reținuți în 30 de orașe ruse, din Sankt Petersburg până în Siberia, potrivit grupului independent de monitorizare OVD-Info. Imagini din Sankt Petersburg au arătat polițiști în echipament antirevoltă imobilizând protestatari și lovindu-l pe unul dintre ei înainte de a-i lua în dube.

Anterior, șeful Consiliului pentru Drepturile Omului de la Kremlin, Valeri Fadeiev, a anunțat că i-a scris ministrului apărării, Serghei Șoigu, solicitându-i „rezolvarea urgentă" a problemelor. Într-un mesaj pe Telegram, oficialul rus a criticat maniera în care sunt aplicate scutirile de la mobilizare și a enumerat cazuri de înrolare necorespunzătoare, inclusiv a unor asistente medicale și moașe fără experiență militară.

Unii [recrutori] înmânează citațiile la 2 dimineața, de parcă ar crede că am încerca cu toții să scăpăm de înrolare", a spus el.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte