Momentul când prințul Andrew e huiduit la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta a II-a. Un tânăr a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost arestat luni la Edinburgh, în Scoția, după ce a strigat „Andrew, ești un bătrân bolnav!” la procesiunea funerară a regretatei regine Elisabeta a II-a, o referire la acuzațiile de agresiune sexuală lansate împotriva celui de-al doilea fiu al reginei, prințul Andrew, notează publicația Forbes. 

Printul Andrew, la procesiunea funerară a Reginei Elisabeta FOTO Profimedia

Cortegiul se îndrepta pe Royal Mile din Edinburgh, de la Hollyroodhouse, palatul scoțian oficial al monarhiei britanice, spre Catedrala St. Giles pentru o slujbă de comemorare.

Imagini postate online arată un tânăr care țipă la procesiune înainte de a fi reținut de poliție, în timp ce prințul Andrew și ceilalți trei copii ai reginei - inclusiv noul rege Carol al III-lea - mergeau în spatele sicriului mamei lor.

Bărbatul a fost arestat pentru încălcarea liniștii publice, a declarat pentru Sky News Poliția scoțiană, devenind cel puțin a patra arestare făcută în Marea Britanie în timpul evenimentelor funerare pentru Regină.

De ce nu poartă Prințul Andrew uniformă militară 

Prințul Andrew, fratele mai mic al regelui Charles al III-lea, este singurul membru din familia regală care nu poartă uniforma militară în perioada de doliu pentru regina Elisabeta a II-a. Explicația este că protocolul prevede ca doar membrii care dețin titluri militare au dreptul de a îmbrăca uniforma militară. Cum ducelui de York i-au fost retrase titlurile militare onorifice după scandalul Jeffrey Epstein, prințul Andrew a participat la funeralii îmbrăcat în costum. 

Alte incidente pe perioada doliului

Duminică, o femeie în vârstă de 22 de ani - care a fost văzută ținând o pancartă de protest antimonarhie în fața Catedralei St. Giles în timpul proclamării succesiunii lui Charles la Edinburgh - a fost acuzată de încălcarea liniștii publice, a declarat poliția.

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost, de asemenea, arestat și acuzat de încălcarea liniștii publice duminică în apropiere de Holyroodhouse. O a patra persoană, care s-a identificat online ca fiind Symon Hill, a fost arestată în Oxford, Anglia, în timpul proclamării noului rege de către comitatul local, fiind suspectată de comportament care ar putea provoca hărțuire sau suferință, a declarat poliția pentru Buzzfeed News.

Hill a declarat duminică, pe rețelele de socializare, că s-a opus doar vocal la faptul că Charles a devenit rege și că poliția i-a spus că a fost arestat în temeiul unei noi legi de menținere a liniștii publice care a intrat în vigoare în Marea Britanie la începutul acestui an și care permite forțelor de ordine să impună mai multe restricții asupra protestelor.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie