Moarte misterioasă: trupul neînsufleţit al mitropolitului Varnei, Kiril, găsit pe malul Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kiril, mitropolitul Varnei, a murit la vârsta de 59 de ani FOTO Reuters

Trupul neînsufleţit al mitropolitului Varnei, Kiril, a fost găsit marţi dimineaţă pe malul Mării Negre, în zona cartierului Traka al oraşului bulgar, informează presa bulgară. După moartea Patriarhului Maxim, Kiril a condus interimar Biserica Ortodoxă Bulgară.

Parchetul de la Varna, precum şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au respins informaţiile din presă potrivit cărora pe cadavru au fost găsite urme de violenţă. Potrivit radioului public bulgar, citat de novinite.com, procurorii spun că ar fi vorba despre o moarte suspectă.

Potrivit postului naţional de radio, trupul mitropolitului a fost găsit aproape de reşedinţa sa de pe malul mării, fiind găsit în apă şi echipat cu tub de respirat şi mască de scufundare.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei bulgare a declarat marţi că Kiril plecase la cules de midii, scoici pentru care prelatul avea o slăbiciune.

Ivan Milev, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Varna, a declarat că prelatul nu ar fi primit ameninţări în ultima vreme şi a confirmat că Mitropolia avea proprietăţi în apropiere de plajă. Potrivit aceleaşi surse, Kiril nu avea probleme de sănătate şi plănuia să se întâlnească, în zilele următoare, cu nişte prieteni, cu care vorbise luni seară la telefon.

Mitropolia Varnei a refuzat orice comentarii legate de posibilitatea ca în momentele dinaintea decesului mitropolitul Kiril să fi fost însoţit de cineva, scrie agerpres.ro.

Născut în anul 1954, Kiril a devenit Mitropolit al Varnei şi Preslavului în anul 1989. El era considerat unul dintre cei mai influenţi mitropoliţi bulgari.

După decesul Patriarhului Bulgariei, Maxim, în noiembrie 2012, Kiril a preluat interimarul până alegerea actualului Patriarh Neofit, în februarie 2013.

Kiril a fost însă şi o personalitate controversată; fost colaborator al serviciilor secrete comuniste, el a fost criticat pentru modul de viaţă îmbelşugat, inclusiv pentru faptul că se deplasa cu o maşină de lux, un Lincoln MKZ Hybrid, despre care susţinea că este identică cu cea folosită de preşedintele american Barack Obama.

Kiril a fost colaborator al Securităţii bulgare înainte de 1989. Mitropolitul avea numele de cod „Kovachev” şi „Vladislav”.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere