Ministrul ucrainean al Apărării susţine că forţele militare ale Kievului sunt aproape de victoria finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei. FOTO: AP

Ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a declarat într-un interviu acordat BBC faptul că forţele militare guvernamentale sunt aproape de o victorie dat fiind că în ultimele zile au reuşit să avanseze spre principale zone controlate de insurgenţii proruşi.

Valeri Gheletei i-a acuzat pe rebelii proruşi că au făcut tot posibilul pentru împiedica echipa de olandezi şi australieni să strângă dovezi şi informaţii cu privire la cauzele care au dus prăbuşirea avionului Malaysia Airlines care are avea la bord 298 de persoane, toate pierzându-şi viaţa în urma tragediei aviatice.

Atitudinea rebelilor nu s-a schimbat chiar dacă puterile occidentale, dar şi ONU, au cerut separatiştilor să permită realizarea unei anchete independente la faţa locului, pentru stabilirea cauzelor producerii tragediei.

„Peste 65 de oraşe şi sate din regiunea Doneţkului şi Luganskului au fost eliberate de forţele guvernamentale. Suntem într-o fază ofensivă şi vreau să ştie lumea că Rusia (n.r – rebelii proruşi)  a început să se retragă”, a afirmat Gheletei pentru BBC.

„Ucraina este ca o casă în flăcări. Armata ucraineană merge în interiorul casei în flăcări pentru a stinge focul”, a adăugat oficialul ucrainean. Afirmaţiile sale vin în contextual în care bombardamentele se intensifică în jurul Doneţkului, cel mai mare oraş din regiunea industrială cu acelaşi nume şi locul unde rebelii proruşi au proclamat o „republică populară”.

Gheletei nu este la prima afirmaţie de acest fel. Ministrul Apărării promitea la începutul lunii iulie că armata ucraineană va recuceri regiunea Crimeea, anexată de Rusia, restabilind integritatea teritorială a Ucrainei,

Şase civili au fost ucişi şi 13 au fost răniţi în 24 ore în luptele de la Doneţk, fief separatist din estul Ucrainei pe care forţele ucrainene încearcă să îl izoleze, a anunţat duminică primăria.

În celălalt bastion separatist, Lugansk, trei civili au murit în lupte sâmbătă noapte şi duminică, a anunţat duminică primăria, care cu o zi înainte avertizase asupra unei situaţii „în pragul unei catastrofe umanitare”. În acest oraş cu 500.000 de locuitori înaintea ostilităţilor, apa şi electricitatea sunt întrerupte, iar comunicaţiile sunt foarte perturbate. Totodată, aprovizionarea cu hrană şi carburanţi din exterior este aproape imposibilă.

De la începutul ofensivei, „teroriştii au pierdut trei sferturi din teritoriul pe care îl controlau”, a afirmat duminică un purtător de cuvânt militar, Andrii Lisenko, în cadrul unei conferinţe de presă, în timp ce Gheletei a fost mai rezervat susţinând că separatiştii încă sunt cei care deţin controlul în aproape o treime din teritoriul iniţial „cucerit”.

Confruntările din estul Ucrainei au provocat peste 1.100 de morţi de la începutul ofensivei Kievului din aprilie, potrivit datelor ONU.  De asemenea, Kievul acuză direct insurgenţii că au doborât avionul Boeing al Malaysia Airlines, care transporta 298 de pasageri, cu o rachetă furnizată de Moscova. Peste 200 de sicrie au fost deja repatriate în zilele care au urmat catastrofei, precum şi cutiile negre ale aeronavei.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”