Ministrul justiţiei suedez: Preşedinţia suedeză a Consiliului UE este angajată în realizarea procesului de extindere a spațiului Schengen

0
Publicat:

Preşedinţia suedeză a Consiliului UE este extrem de angajată faţă de realizarea procesului de extindere a Schengen prin aderarea României şi a Bulgariei şi va continua demersurile pentru atingerea acestui obiectiv, a declarat joi ministrul justiţiei suedez, Gunnar Strommer, înaintea reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

FOTO: Shutterstock

„Rămâne de văzut (dacă extinderea Schengen se va afla pe agenda Consiliului JAI din iunie, n. r.). Ceea ce am spus este că suntem foarte angajaţi faţă de realizarea procesului de extindere a Schengen şi am început în ianuarie prin a avea întâlniri cu ţările vizate, respectiv România şi Bulgaria, dar şi cu Austria şi Olanda, întrucât acestea au fost ţările care nu au fost pregătite să aprobe extinderea până acum. Aşadar, vom continua discuţiile noastre, am impresia că şi ţările vizate discută între ele şi vom facilita, ca preşedinţie, acele discuţii într-o manieră în care în final putem ajunge la un acord”, a spus Strommer.

Suedia a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, potrivit Agerpres. 

Extinderea spaţiului Schengen nu se află pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi şi vineri. Reuniunea de joi este prima oficială a Consiliului JAI după cea din decembrie când România şi Bulgaria au înregistrat un eşec, în Schengen fiind acceptată doar Croaţia. În cazul României şi al Bulgariei nu a existat unanimitate, deşi cele două ţări au îndeplinit toate condiţiile tehnice necesare, lucru recunoscut de Comisia Europeană încă din 2011, inclusiv în urma evaluărilor făcute de experţii europeni. Opoziţia a venit din partea Austriei şi a Olandei, aceasta din urmă precizând că Bulgaria nu este deocamdată pregătită pentru a intra în Schengen.

În ceea ce priveşte Austria, ea a susţinut că nu poate fi de acord cu extinderea spaţiului Schengen atât timp cât acesta, în opinia sa, nu este funcţional. Viena şi-a justificat poziţia, exprimată mai ales prin vocea ministrului de interne Gerhard Karner, prin faptul că în Austria au ajuns peste 100.000 de migranţi sau solicitanţi de azil, dintre care circa 75.000 nu fuseseră încă înregistraţi.

Karner a spus că acest lucru ar trebui să se întâmple de fapt atunci când este trecută frontiera Uniunii Europene şi că mulţi dintre cei neînregistraţi ar veni prin România sau Bulgaria.   

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji