Ministrul italian de Externe a preferat să demisioneze decât să predea doi militari italieni Indiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giulio Terzi, ministrul de Externe italian a demisionat

Şeful diplomaţiei italiene, Giulio Terzi, şi-a anunţat marţi demisia pentru a-şi exprima dezacordul faţă de decizia Guvernului de a trimite în India doi militari italieni acuzaţi că au ucis doi pescari din această ţară, relatează AFP.


"Demisionez deoarece de 40 de ani consider că trebuie protejată onoarea ţării, a forţelor armate şi a diplomaţiei italiene", a declarat ministrul în Camera Deputaţilor, declarându-se "solidar cu cei doi marinari şi cu familiile lor".

Ministrul s-a declarat "în dezacord cu poziţia adoptată de guvern, de a-i trimite pe cei doi soldaţi în India, la 22 martie, însă a aşteptat decizia Parlamentului înainte de a-şi prezenta decizia.

Ministrul Apărării, Giampaolo Di Paola, audiat imaeiat după omologul său, a exclus varianta demisiei, subliniind că nu doreşte "să abandoneze nava aflată în dificultate".

Imediat după anunţul şefului diplomaţiei, opoziţia a cerut prezenţa şefului guvernului, Mario Monti, în faţa completului Parlamentului.

Cei doi militari sunt anchetaţi pentru presupusa ucidere a doi pescari indieni, pe care i-au luat drept piraţi, în timp ce aceştia asigurau securitatea unui petrolier italian în largul coastei de sud-vest a Indiei, la 15 februarie 2012.

Întoarcerea în India a avut loc vineri, după o răsturnare de situaţie în ultimul moment în Italia, până atunci existând varianta anchetării soldaţilor în această ţară. Decizia de a-i trimite în India a fost luată după ce guvernul italian a primit asigurări că aceştia nu vor primi pedeapsa capitală.

Massimiliano Latorre şi Salvatore Girone au fost autorizaţi de justiţia indiană să se întoarcă în Italia, pentru a vota în alegerile de la sfârşitul lunii februarie, cu promisiunea că vor reveni în India la 22 martie. Ambasadorul Italiei în India, Daniele Mancini, a rămas garantul întoarcerii acestora.

Cu toate acestea, la 11 martie, Italia anunţa că ei nu vor mai reveni, având în vedere "controversa internaţională între cele două state".

Italia apreciază că scandalul nu intră sub tutela justiţiei indiene, faptele producându-se, potrivit Romei, în apele internaţionale.

Această poziţie a provocat furie în rândul autorităţilor indiene, care au decis să-l oprească pe ambasadorul Italiei să părăsească India, provocând tensiuni între cele două ţări.
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei