Ministrul britanic al Justiției, Dominic Raab, a demisionat. Scandalul în care este implicat și cine i-a luat locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dominic Raab a demisionat, vineri, din funcția de ministru al Justiţiei. În aceeași zi, un parlamentar britanic a fost desemnat să îi ia locul, potrivit unui anunț al guvernului de la Londra, transmis de Reuters.

Dominic Raab a demisionat din funcție FOTO EPA-EFE

Motivul demisiei lui Dominic Raab

Raab, care era şi vicepremier în guvernul condus de Rishi Sunak se află în mijlocul unei anchete independente, privind acuzaţii de hărţuire morală (bullying) la locul de muncă. Pe numele lui Dominic Raab au fost formulate opt plângeri referitoare la comportamentul său din perioada când era ministru al afacerilor externe şi ministru pentru Brexit.

În luna noiembrie, cotidianul The Guardian a relatat că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei având în vedere să demisioneze. Conform publicaţiei britanice, personalul ministerului a descris o cultură a fricii în interiorul instituţiei conduse de un tiran nepoliticos şi agresiv.

Demisia lui Raab este cea de-a treia a unui ministru britanic din motive de conduită personală de când Sunak a devenit premier în octombrie. La preluarea mandatului, Rishi Sunak promisese că va da dovadă de integritate, profesionalism şi responsabilitate, după seria de scandaluri din timpul lui Boris Johnson.

Totodată, datele unui sondaj Savanta a arătat că aproximativ 72% dintre alegătorii britanici au fost de părere că Dominic Raab trebuia să demisioneze dacă a fost autorul unor acte de hărţuire. De asemenea, 44% cred că Sunak avea cunoştinţă despre aceste acuzaţii când l-a desemnat pe Raab.

Alex Chalk a preluat funcția

Parlamentarul britanic Alex Chalk a fost desemnat ministru al justiţiei vineri, chiar în aceeași zi cu demisia lui Dominic Raab.

În vârstă de 46 de ani, Alex Chalk a fost responsabil pentru achiziţii militare în cadrul Ministerului Apărării britanic, funcţie pe care o deţinea de la preluarea mandatului de premier al lui Rishi Sunak, în octombrie anul trecut.

Chalk a lucrat ca avocat timp ce 14 ani înainte de a deveni parlamentar, în 2015. El s-a specializat în cazuri de antiterorism, crimă şi alte infracţiuni grave înainte de a intra în politică.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare