Miniştrii de Externe reuniţi la Praga n-au ajuns la un acord privind imigranţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Externe ai statelor Grupului Vişegrad şi Letoniei nu au ajuns la niciun acord cu omologul lor din Luxemburg privind soluţionarea crizei imigranţilor, anunţă Guvernul Ungariei, precizând că sistemul cotelor rămâne prioritar pentru liderii UE, relatează MTI.

La reuniunea de la Praga, desfăşurată luni seară, au participat reprezentanţii Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Letoniei şi Luxemburgului, a comunicat Ministerul ungar de Externe.

"Poziţiile statelor occidentale din cadrul UE şi cele ale Grupului Vişegrad privind soluţionarea crizei imigranţilor continuă să fie diferite", a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

"Participanţii la întâlnire au priorităţi diferite privind problemele Europei", a subliniat Szijjarto.

"Este clar că liderii Uniunii Europene vor trata în continuare cu prioritate sistemul cotelor obligatorii, în detrimentul protecţiei frontierelor", a spus Szijjarto.

Grupul Vişegrad cere Uniunii Europene să intensifice eforturile împotriva imigranţilor cu raţiuni economice. "Europa Centrală şi de Est nu are capacităţile financiare sau culturale de a primi un număr mare de refugiaţi", au precizat surse de la reuniune citate de The Telegraph.

Această poziţie i-a fost prezentată ministrului de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid