Ministerul rus al Apărării susţine că Ucraina primeşte armament prin România. Cum spun ruşii că ar ajunge armele în ţară. Reacţia MApN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Forţele armate ruse au declarat că livrări de arme şi de muniţie sunt efectuate prin România către Ucraina, informează agenţia rusă Interfax.

UPDATE MApN a reacţionat după ce forţele armate ruse au declarat că livrări de arme şi de muniţie sunt efectuate prin România către Ucraina. Pe scurt, MApN susţine că avem de-a face cu alegaţii care reprezintă o denaturare grosolană a realităţii.

„Cu privire la afirmaţiile care circulă în mediul online, atribuite generalului-colonel Mihail Mizinţev, şeful Centrului Naţional pentru Managementul Apărării din cadrul Statului Major General al forţelor armate ruse, potrivit căruia, căile feroviare, rutiere şi fluviale (pe Dunăre) dintre România şi Ucraina ar fi uzitate pentru exportul de cereale ucrainene prin România, şi încărcarea mijloacelor de transport respective, la revenirea în Ucraina, cu armament şi muniţii de provenienţă străină, precizăm că aceste alegaţii reprezintă o denaturare grosolană a realităţii, au transmis surse militare pentru "Adevărul".

Ştirea iniţială:

„Zilnic, autorităţile ucrainene organizează transporturi în cantităţi mari pe căi rutiere şi feroviare, precum şi cu barje din portul Izmail, pe Dunăre, de cereale, porumb, culturi oleaginoase şi animale de fermă către România. Până în prezent, aproximativ 20 de milioane de tone au fost exportate. 

La întoarcere, în schimbul produselor agricole specificate, armele şi muniţiile străine sunt aduse în Ucraina”, a declarat general-colonelul rus Mihail Mizinţev, şeful Centrului Naţional de Management al Apărării, de asemenea, cunoscut şi ca Centrul Naţional de Control al Apărării (NDCC).

În condiţiile în care porturile maritime ale Ucrainei sunt blocate de la începutul războiului, în urmă cu mai bine de două luni, al patrulea mare exportator de cereale din lume a fost nevoit să trimită transporturile cu trenul prin graniţa sa vestică sau prin micile sale porturi de pe Dunăre în România.

O navă cu peste 71.000 de tone de porumb ucrainean a plecat zilele trecute din portul Constanţa. Este primul transport de acest tip de la declanşarea războiului din Ucraina, scrie Reuters.

Nava a fost încărcată în portul Constanţa, fiind prima operaţiune de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, a declarat directorul operatorului portuar Comvex.

Comvex operează terminalul de cereale cu cea mai rapidă încărcare din Europa, care poate procesa până la 70.000 de tone pe zi, precum şi un terminal de manipulare a mineralelor, a precizat Panait, care este şi preşedintele Asociaţiei de Afaceri a Portului Constanţa.

La începutul săptămânii, operatorul a finalizat încărcarea a aproximativ 35.000 de tone de minereu de fier ucrainean, iar o a doua navă este aşteptată să fie încărcată în jurul datei de 15 mai, a spus el.

„Comparativ cu momentul iniţial, când toată lumea căuta alternative, coridoarele de transport pentru aceste exporturi se conturează încet-încet", a spus Panait.

Aproximativ 80.000 de tone de cereale ucrainene au fost trimise la Constanţa până în prezent, iar alte 80.000 de tone au fost aprobate şi sunt pe drum, a declarat marţi managerul Portului Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Afaceri Externe din Rusia, Maria Zaharova, a ameninţat că Rusia poate lovi statele NATO ce sprijină Ucraina cu armament. 

„Înţelegem corect că pentru a pune capăt logisticii din spatele ajutorului militar trimis Ucrainei, Rusia poate lovi ţinte militare de pe teritoriul statelor NATO care aprovizionează regimul de la Kiev cu arme”, a punctat Zaharova, în timpul unei conferinţe de presă. 

Într-un discurs către parlamentarii din Sankt Petersburg de miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat la rândul său ţările occidentale să se aştepte la un răspuns „rapid” dacă se amestecă în invazia Rusiei asupra Ucrainei. „Avem instrumente cu care nimeni nu se poate lăuda”, a continuat el.

William Alberque, directorul programului de Strategie, Tehnologie şi Control al Armelor de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), e de părere că aceste reacţii ale oficialilor ruşi „arată impactul pe care îl are sprijinul militar oferit de Occident Ucrainei”.

„Rusia începe să înţeleagă că există riscul să nu-şi poată atinge obiectivele militare din zonă”, spune William Alberque pentru Europa Liberă.

Marţi, reprezentanţii a peste 40 de state NATO şi non-NATO, s-au întâlnit la baza militară Ramstein din Germania pentru a discuta sprijinul pe care acestea îl pot oferi Ucrainei. Secretarul american al Apărării, generalul Lloyd Austin, a declarat că speră ca războiul din Ucraina să ducă la o Rusie „slăbită” şi lipsită de capacitatea de a mai ataca alte state în viitorul apropiat.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut NATO şi SUA să înceteze să mai livreze arme Kievului, dacă „sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană”. Statele NATO fac tot ce le stă în putinţă pentru a împiedica negocierea încetării focului, a acuzat Lavrov, lansând mai multe critici referitoare la implicarea Occidentului în războiul din Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie