Mii de persoane au protestat la Viena faţă de relele tratamente la care sunt supuşi imigranţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat la Viena, luni, împotriva relelor tratamente la care sunt supuşi imigranţii, după ce cadavrele a 71 de refugiaţi au fost descoperite joi într-un camion abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, relatează site-ul TheLocal.at.

Manifestanţii s-au strâns la gara Westbahnhof, după care au defilat pe un important bulevard comercial.

Marşul a avut loc în timp ce o slujbă se desfăşura la Catedrala Sf. Ştefan în memoria refugiaţilor morţi. „Ne-am săturat de decese, de suferinţe şi de persecuţie", a declarat arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schoenborn, în timpul ceremoniei, la care au participat inclusiv oficiali guvernamentali de rang înalt. El a adăugat că este "îngrozitor" să te gândeşti la drama imigranţilor găsiţi morţi în camion, dintre care patru erau copii.

Camionul frigorific în care se aflau cadavrele în descompunere ale celor 71 de imigranţi a fost găsit joi abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, în apropierea frontierei cu Ungaria.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei, aceştia au murit sufocaţi, având în vedere că erau înghesuiţi câte cinci oameni pe un metru pătrat.

Printre cele 71 de persoane se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii, între care o fetiţă în vârstă de unul sau doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani.

Cinci suspecţi - patru bulgari şi un afgan - au fost reţinuţi în Ungaria în legătură cu acest caz, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie