Mii de funcţionari din UE câştigă mai bine decât Angela Merkel. Cât este salariul cancelarului german

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel câştigă peste 16.000 de euro pe lună FOTO Reuters

Peste 4.000 de funcţionari europeni au un salariu mai mare de 16.275 de euro, cât câştigă cancelarul german Angela Merkel, scrie duminică Die Welt am Sonntag, care a efectuat o analiză a situaţiei, în urma unei declaraţii pe această temă a premierului britanic David Cameron.

Potrivit TheLocal.de, ziarul a decis să întreprindă acest demers după ce Cameron a declarat că un număr de câteva sute de funcţionari publici UE câştigă mai bine ca un cancelar sau premier.

Die Welt am Sonntag mai scrie că există câteva mii de funcţionari care câştigă mai bine inclusiv decât lideri ai Uniunii, nu pentru că ar avea salarii mai mari, ci din cauză că beneficiază de unele "privilegii" fiscale.

"Serviciul public UE este cel mai bine plătit în Europa. Chiar şi în comparaţie cu funcţionarii germani, funcţionarii UE trăiesc pe un tărâm unde curge lapte şi miere", a declarat Rainer Holznagel, preşedintele Federaţiei contribuabililor germani pentru publicaţie.

El a criticat "privilegiile nenumărate şi, uneori, extinse" pe care aceştia le-au primit, adăugând că "nu doar salariile, ci şi tratamentul fiscal şi reglementările cu privire la pensii generoase trebuie să fie imediat reformate".

Numeroase alte publicaţii germane critică UE şi salariile mari ale funcţionarilor săi, subliniind că Germania contribuie mai mult decât orice alt stat din Uniune la bugetul european. Aproximativ 46.000 de funcţionari publici lucrează pentru UE.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!