Meta va renunța la publicitatea politică pe Facebook și Instagram în Uniunea Europeană. Care este motivul invocat de companie

0
Publicat:

Grupul american Meta, care deține rețelele de socializare Facebook și Instagram, a anunțat vineri, 25 iulie, că va interzice din luna octombrie publicitatea politică, electorală și cu miză socială pe platformele sale în Uniunea Europeană.

Meta precizează că decizia sa vizează exclusiv Uniunea Europeană. FOTO: arhivă

„Este vorba despre o decizie dificilă”, se arată în comunicatul oficial al companiei conduse de Mark Zuckerberg. „Nu vom mai autoriza publicitatea politică în UE, din cauza exigențelor impracticabile.”

Decizia vine în contextul noilor reglementări europene privind transparența publicității politice, transmite AFP, citată de Agerpres.

Regulamentul european, adoptat în 2024 și care va intra în vigoare în octombrie 2025, impune măsuri stricte de transparență: toate reclamele politice trebuie semnalate clar, iar finanțatorii acestora trebuie identificați public.

De asemenea, platformele nu vor mai avea voie să folosească date personale sensibile — precum cele legate de etnie, religie, orientare sexuală sau informații despre minori — în scopuri de targetare electorală.

Uniunea Europeană a luat măsurile în urma scandalului Cambridge Analytica, petrecut în 2018, în care datele personale a zeci de milioane de utilizatori Facebook au fost colectate fără consimțământ și utilizate în campanii electorale, inclusiv în alegerile prezidențiale americane din 2016 și referendumul Brexit.

Meta precizează că decizia sa vizează exclusiv Uniunea Europeană și că va continua să susțină publicitatea politică online în alte regiuni ale lumii, pe care o consideră „un element esențial al politicii moderne”.

Gigantul american mai amintește că nu este singura platformă care renunță la publicitatea politică în Europa – Google a anunțat o decizie similară la sfârșitul anului 2024.

În prezent, Facebook și Instagram au în UE 261 de milioane, respectiv 272 de milioane de utilizatori activi lunar.

La începutul lui iulie, compania Meta a anunțat că va contesta în instanță o amendă de 200 de milioane de euro aplicată de Comisia Europeană în aprilie, pentru încălcarea normelor privind utilizarea datelor personale.

Facebook și Instagram sunt de asemenea investigate în cadrul legislației privind serviciile digitale (DSA), iar Mark Zuckerberg a criticat în mai multe rânduri politicile UE, acuzând chiar „cenzura” și comparând amenzile europene cu „taxele vamale”.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget