Mesajul preşedintelui turc pentru UE, în scandalul arestărilor: „Nu vă amestecaţi în treburile noastre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Recep Tayyip Erdogan FOTO AFP

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins de curând criticile Uniunii Europene cu privire la arestările care au vizat presa ostilă regimului său. Liderul de la Ankara le-a cerut oficialilor de la Bruxelles "să se amestece în propriile afaceri", scrie AFP.

"Uniunea Europeană nu are dreptul să intervină asupra unor măsuri luate în cadrul legal, împotriva unor elemente care ameninţau securitatea naţională a ţării", a spus Erdogan în cadrul unui discurs televizat.

Duminică, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, şi Johannes Hahn, comisarul însărcinat cu Politica de Vecinătate şi Negocieri de Aderare, au declarat că acţiunile poliţiei turce, prin care mai mulţi jurnalişti au fost arestaţi, nu sunt "compatibile" cu libertatea presei şi cu valorile democraţiei.

"Aceste operaţiuni sunt contrare valorilor Uniunii Europene la care Turcia vrea să adere", au transmis duminică cei doi oficiali.

De asemenea, preşedintele Erdogan le-a cerut înalţilor diplomaţi de la Bruxelles să nu intervină în problemele interne ale Turciei.

"Nu au decât să se amestece în propriile afaceri", a mai adăugat Erdogan.

Mai mult decât atât, liderul turc nu s-a ferit să-i avertizeze pe cei doi oficiali europeni că opiniile exprimate de ei nu reprezintă prea mult pentru autorităţile de la Ankara.

"Îmi pun întrebarea dacă cei care ţin această ţară la uşa Uniunii Europene de 50 de ani ştiu ce înseamnă aceste măsuri. Elementele care ameninţă securitatea noastră naţională vor primi răspunsul adecvat, chiar dacă fac parte din presă. Ceea ce spune UE sau dacă acceptă sau nu, ne este egal. Păstraţi-vă ideile pentru voi", a mai declarat Erdogan.

Peste 20 de jurnalişti au fost arestaţi duminică în Turcia, în urma unor percheziţii desfăşurate la sediile unor trusturi de presă apropiate predicatorului islamist Fethullah Gulen, considerat un rival al preşedintelui în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan.

Autorităţile de la Ankara afirma că acţiunea lor este legală, deoarece ziariştii încurajau desfăşurarea unei lovituri de stat.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele