Mesajul Papei Francisc după seismul din Afganistan: „Mă rog pentru familiile victimelor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / EPA-EFE

Papa Francisc şi-a exprimat miercuri „compasiunea” pentru victimele seismului din Afghanistan şi a spus că se roagă pentru familiile celor răniţi şi decedaţi.

„În ultimele ore, un cutremur a făcut victime şi a provocat pagube semnificative în Afganistan", a declarat suveranul pontif în limba italiană la finalul audienţei sale generale săptămânale din Piaţa Sfântul Petru.

„Îmi exprim compasiunea faţă de răniţi şi faţă de cei afectaţi de cutremur. Şi mă rog în special pentru cei care şi-au pierdut viaţa şi pentru familiile lor", a adăugat pontiful, în timp ce bilanţul cutremurului cu magnitudinea 5,9 care a lovit sud-estul ţării în noaptea de marţi spre miercuri ajunsese la aproape o mie de morţi şi peste 600 de răniţi, potrivit unui ministru adjunct pentru gestionarea dezastrelor, scrie Agerpres.

De asemenea, Papa Francisc şi-a exprimat de asemenea „tristeţea” după ce „doi fraţi iezuiţi" şi a unui laic luni într-o biserică din Mexic.

Atacul, care a avut loc în munţii izolaţi din statul nordic Chihuahua, a provocat o mare emoţie în această ţară, unde conferinţa episcopală a condamnat „tragedia" şi a cerut „o anchetă rapidă".

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Tragedia din clinica din Sectorul 3 putea fi evitată? Ultimele minute din viața fetiței de doi ani, decedată pe scaunul stomatologului după o anestezie intravenoasă. Ce s-a întâmplat mai exact
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%