Merkel îndeamnă UE să rămână „unită” după prezentarea compromisului Londrei, menit să evite un Brexit fără acord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel i-a îndemnat miercuri pe europeni la „unitate”, după ce Londra şi-a prezentat 1compromisul”, menit să evite un Brexit fără acord („no deal”), relatează AFP.

„Este foarte important ca noi să rămânem uniţi” în cadrul Uniunii Europene (UE) cu 27 de state membre, a îndemnat Angela Merkel într-o conferinţă de presă comună cu premierul olandez Mark Rutte, la Berlin.

„Vom examina cu atenţie propunerile” Regatului Unit, a declarat ea, precizând că „nu poate spune nimic” despre ele pentru moment.

Merkel a adăugat că negociatorul-şal UE al Brexitului, francezul Michel Barnier are susţinerea deplină a statelor membre ale Uniunii.

„Noi avem încredere în Michel Barnier şi vom vorbi din nou (despre compromis) mai târziu”, a spus ea.

Guvernul britanic şi-a publicat miercuri propunerea de compromis cu privire la frontiera irlandeză, în vederea evitării unei ieşiri a Regatului Unit din UE fără acord la 31 octombrie, care permite, potrivit Londrei, evitarea unor controale vamale fizice la frontieră.

Acest plan, care înlocuieşte foarte criticatul „backstop” din precedentul acord încheiat de Theresa May cu UE, prevede ca Irlanda de Nord să facă parte din aceeaşi zonă vamală cu Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze reglementările europene pe timpul unei perioade de tranziţie.

Premierul britanic Boris Johnson a dat un ultimatum şi a avertizat miercuri - în faţa membrilor Partidului său Conservator, în ultima zi a Congresului anual, la Manchester, în nord-vestul Angliei - că, în cazul unei respingeri a planului său, Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie, ”orice s-ar întâmpla”.

Cancelarul german a declarat însă că, împreună cu Mark Rutte, speră în continuare la un ”Brexit ordonat”, dar că cele două ţări sunt ”pregătite” în cazul în acre aceste eforturi eşuează.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul