Merkel i-a atras atenţia lui Trump asupra investiţiilor directe germane din SUA, ce asigură zeci de mii de slujbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel i-a explicat preşedintelui american Donald Trump, la reuniunea G7 din Sicilia, că surplusul comercial al Germaniei se datorează, în parte, unor factori aflaţi în afara controlului Guvernului de la Berlin şi a subliniat amploarea investiţiilor directe germane în SUA, ce creează numeroase locuri de muncă.

Explicaţiile au venit în replică la criticile liderului de la Casa Albă, care a spus că germanii sunt „foarte răi“ şi vând prea multe maşini în Statele Unite, relatează Reuters.

Cei doi oficiali au convenit să înfiinţeze un grup de lucru care să facă schimb de informaţii privind politicile economice, un pas care, potrivit autorităţilor germane, este menit să evite eventuale măsuri punitive din partea Washingtonul bazate pe o imagine incompletă a relaţiei.

Discuţia dintre cei doi lideri a venit după ce presa germană a scris vineri că Trump a criticat dur Germania, într-o întâlnire privată cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Potrivit Der Spiegel, Trump le-a spus celor doi oficiali europeni : „Uitaţi-vă la milioanele de maşini pe care le vând în Statele Unite. Este îngrozitor. Vom pune capăt acestui lucru“.

Consilierul pe probleme economice al Casei Albe, Gary Cohn, a confirmat o parte din materialul apărut în presa germană, dar i-a minimalizat importanţa. „A spus că sunt foarte răi în ceea ce priveşte comerţul, dar nu are o problemă cu Germania“, a insistat Cohn la o întâlnire cu jurnaliştii de la Taormina, unde are loc summitul G7.

Potrivit lui Cohn, Trump a amintit, la discuţia cu Juncker şi Tusk, că tatăl său avea origini germane, tocmai pentru a transmite mesajul că nu are nimic împotriva poporului german.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Sean Spicer, a dat asigurări că liderul de la Casa Albă are un „respect enorm“ pentru Germania şi că s-a plâns numai de practicile comerciale nedrepte.

Anterior, Juncker a descris informaţiile drept „exagerate“ şi a afirmat că a fost vorba de o greşeală de traducere.

Însă, faptul că surplusul Germaniei a fost în centrul discuţiilor, a neliniştit Guvernul lui Merkel. Peter Navarro, consilierul pe probleme comerciale al lui Trump, a criticat în repetate rânduri Berlinul, sugerând că exercită presiuni pentru a menţine euro la un nivel scăzut – un argument respins de nemţi, care notează că valorea monedei este determinată, în mare parte, de politicile Băncii Centrale Europene, care este independentă.

Surplusul comercial al Germaniei, care a atins un record de 253 de miliarde de euro (283 de milioane de dolari) în 2016, a fost o sursă de tensiuni şi în Europa, partenerii Berlinului încurajându-l să depună mai multe eforturi pentru a creşte cererea internă.

Statele Unite au avut un deficit comercial de 64,9 miliarde de dolari cu Germania în 2016, faţă de 74,8 miliarde în 2015, arată datele publicate de Guvernul american.

Atacul lui Trump la adresa producătorilor germani a provocat consternare, parţial, deoarece companii precum BMW, Daimler şi Volkswagen – asemeni rivalilor lor japonezi şi coreeni – îşi construiesc multe dintre maşini în SUA.

Împreună, cele trei mari grupuri germane au zeci de mii de angajaţi în fabricile şi reprezentanţele din SUA şi operează linii de asamblare în mai multe state care au votat pentru Trump în alegerile din 2016, precum Tennessee, Alabama sau Carolina de Sud.

Consumatorii americani au cumpărat aproximativ 864.000 de automobile şi camionete germane în 2016, adică 4,8% din vânzările totale de maşini din SUA, de anul trecut, potrivit Autodata.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă