Medvedev, ironii despre vizita liderilor UE la Kiev: „Mâncătorii de broaşte, lebăr şi spaghete adoră să viziteze Kievul. Ceasul ticăie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Medvedev / FOTO AFP

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, i-a atacat joi pe liderii europeni care au mers să viziteze Kievul, spunând că Ucraina nu va fi adusă astfel mai aproape de pace.

Liderul rus i-a ironizat pe cei trei lideri europeni, Macron, Scholz şi Draghi, care împreună cu preşedintele României Klaus Iohannis au mers joi la Kiev. Medvedev a folosit o insultă rasistă şi dispreţuitoare legată de stereotipurile bucătăriilor celor trei naţiuni UE. 

„Europenii mâncători de broaşte, lebăr şi spaghete adoră să viziteze Kievul. Fără folos”, a scris Medvedev, pe Twitter.

Acesta spune că liderii vor promite Ucrainei ca va adera la UE şi că vor pleca acasă cu trenul, „ca acum 100 de ani”.

„Ei au promis din nou Ucrainei aderarea la UE şi obuziere vechi, apoi, îmbuibaţi cu horilka (vodcă ucraineană n.red.), se vor întoarce acasă cu trenul, ca acum 100 de ani. Cu toate acestea, ei nu vor aduce Ucraina mai aproape de pace. Ceasul ticăie", a mai scris Medvedev.

De altfel, Kremlinul denunţă drept ”futile” livrări de armament ale Occidentului către Ucraina.

”Ne-ar plăcea să credem că liderii acestor trei ţări nu se vor concentra doar asupra subiectului susţinerii Ucrainei şi planurilor de a continua să o inunde cu arme. Acest lucru este întru totul futil şi nu va face decât să provoace şi mai multe prejudicii acestei ţări”, declară presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedinţii Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, alături de cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi au efectuat şi o vizită la Irpin, la periferia Kievului, potrivit AFP.

După ce a vizitat oraşul Irprin, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că nu există cuvinte pentru a descrie „tragedia umană de neimaginat şi distrugerile oribile” pe care le-a văzut.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort