Medicii vor evalua oportunitatea transferării premierului slovac Robert Fico la un spital din Bratislava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii slovaci se vor reuni luni pentru a evalua starea de sănătate a premierului Robert Fico şi a discuta posibilitatea de a-l transporta de la spitalul din Banska Bystrica, unde este internat în prezent după ce a fost împuşcat, în capitala Bratislava, a relatat vineri presa locală, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Președintele ales al Slovaciei Peter Pellegrini la o conferință de presă FOTO EPA-EFE

"Starea (de sănătate a lui Fico) s-a stabilizat, dar continuă să fie gravă", a transmis vineri postul TA3, citat de EFE.

Deşi informaţia nu a fost confirmată de echipa medicală, se speculează că premierul ar putea suferi o nouă operaţie la şold, Fico a suferit în trecut de insuficienţă cardiacă, pentru care primea tratament medicamentos, scrie EFE.

Starea de sănătate a lui Fico este stabilă, dar gravă şi a putut vorbi puţin, a declarat joi preşedintele ales al ţării, Peter Pellegrini, la o zi după tentativa de asasinare asupra premierului, care a trimis unde de şoc în întreaga Europă.

Presa locală a informat că luni se va reuni un consiliu medical pentru a-i evalua starea de sănătate şi a decide dacă ar putea fi transportat din oraşul Banska Bystrica (centru) la Bratislava. Site-ul de ştiri aktuality.sk a atribuit aceste informaţii unui director de spital.

Spitalul din Banska Bystrica nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters.

Președintele ales al Slovaciei a vorbit cu premierul

Starea lui Robert Fico este în continuare "foarte critică", a declarat preşedintele ales a Slovaciei, Peter Pellegrini, după ce l-a vizitat la spital şi a avut un scurt dialog cu el, relatează agenţiile TASR şi EFE.

„Mi s-a permis să vorbesc cu el doar câteva minute, întrucât în starea în care se află are nevoie de calm şi odihnă", a declarat Pellegrini, un vechi aliat al lui Fico ce a câştigat alegerile prezidenţiale din aprilie şi urmează să preia luna viitoare postul de preşedinte ocupat în prezent de liberala Zuzana Caputova.

„Orele şi zilele următoare vor fi cele mai dificile şi importante" pentru Fico, a adăugat Pellegrini, adresându-se presei la spitalul F.D. Roosevelt din oraşul Banska Bystrica, unde Fico este internat după ce un bărbat în vârstă de 71 de ani nemulţumit de politicile noului premier a tras miercuri cu un pistol asupra acestuia la ieşirea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova.

Atacul a fost prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european de peste 20 de ani şi a atras condamnări internaţionale. Analişti politici şi parlamentari spun că a scos la iveală un climat politic din ce în ce mai febril şi polarizat atât în Slovacia, cât şi în întreaga Europă.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani