Măsurile care vor reduce numărul migranților ilegali din Uniunea Europeană. Decizia liderilor europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Uniunii Europene s-au pus de acord, în cadrul summitului organizat la Bruxelles, asupra unor noi măsuri care să descurajeze migrația ilegală, pe teritoriul blocului comunitar. O țintă, în acest sens, o reprezintă granița dintre Bulgaria și Turcia.

Ursula Von der Leyen FOTO Profimedia

Liderii Uniunii Europene vin cu o serie de măsuri, în scopul reducerii numărului migranţilor care sosesc ilegal pe teritoriul UE, transmite vineri dpa, citată de Agerpres.

„Vom acţiona pentru a întări frontierele noastre externe şi a preveni migraţia ilegală.”, a declarat după summit preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vineri, la primele ore ale dimineţii.

Protecția graniței dintre Bulgaria și Turcia, un principal obiectiv

Măsurile convenite includ iniţative de întărire a protecţiei infrastructurii la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, prin camere de supraveghere şi turnuri de pază cu supraveghere electronică.

Statele UE vor de asemenea să faciliteze recunoaştere reciprocă a returnărilor, într-o tentativă de a creşte numărul acestora, a mai spus Von der Leyen.

Înaintea reuniunii, cancelarul austriac Karl Nehammer ceruse alocarea a 2 miliarde de euro din bugetul UE pentru construirea unui gard la frontiera Bulgariei cu Turcia. O parte din ţările membre au mărit presiunea pentru o astfel de soluţie, la care nu se face însă referire explicită în textul declaraţiei adoptate.

La sfârşitul summitului, Nehammer şi-a exprimat totuşi satisfacţia:

Avem angajamentul că toate ţările situate la frontierele externe vor fi luate în considerare de Comisie atunci când va fi vorba de protejarea acestor frontiere externe., a spus el, citat de AFP.

Avem angajamentul clar al Comisiei pentru a susţine proiecte-pilot atât în Bulgaria, cât şi în România., a adăugat Nehammer.

Migrația ilegală, un fenomen îngrijorător

Dezbaterea privind migraţia a revenit pe unul din primele locuri în agenda europeană odată cu creşterea numărului de sosiri ilegale (cu 64%, potrivit Frontex) şi de cereri de azil (cu aproape 50%) în UE în 2022, la care se adaugă circa 4 milioane de refugiaţi ucraineni, cea ce a pus sub presiune capacităţile de primire ale unor state.

În declaraţia lor finală, citată de AFP, Cei 27 cer Comisiei să „finanţeze măsuri care să contribuie în mod direct la controlul frontierelor externe ale UE” şi să „mobilizeze imediat fonduri europene substanţiale şi mijloace pentru a ajuta statele membre să îşi întărească capacităţile şi infrastructurile de protejare a frontierelor, mijloacele de supraveghere, mai ales aeriană, şi echipamentele.”.

Preşedinta Comisiei a evocat vineri finanţarea posibilă de „infrastructuri mobile şi fixe, vehicule cu camere de supraveghere, turnuri de pază cu supraveghere electronică”.

Dornici să scadă numărul de sosiri ilegale şi să îl crească pe cel al returnărilor, şefii de state şi de guvern din UE şi-au afirmat voinţa de a utiliza „toate instrumentele pertinente” pentru a determina - mai ales prin măsuri restrictive în materie de vize sau ajutor pentru dezvoltare - ţările de origine şi de tranzit să îşi preia resortisanţii.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a avertizat în privinţa unei „Europe fortăreaţă”.

„Le putem cere (ţărilor) să îşi preia migranţii ilegali, dar trebuie să oferim căi de migraţie legală. Mai întâi, pentru că Europa are nevoie de migranţi. Şi, în al doilea rând, pentru că este cea mai bună modalitate de a tratat cu partenerii noştri din lume.”, a afirmat el.

La summit, statele UE au aprobat în mare măsură planurile Comisiei de a permite subvenţii mai flexibile pentru tehnologiile verzi pentru a ajuta industria europeană în competiţia cu SUA şi China, mai notează dpa.

Potrivit declaraţiei adoptate vineri, statele UE trebuie să poată oferi beneficii fiscale pentru industriile de importanţă strategică.

Sume suplimentare din fondurile actuale ale UE vor fi disponibilizate pentru sprijinirea anumitor sectoare astfel încât concurenţa între ţările UE să nu fie distorsionată. Nu există nicio menţiune despre contractarea unei noi datorii comune.

Liderii europeni au mai convenit că sunt necesare măsuri suplimentare pentru combaterea deficitului de mână de lucru calificată, şi asupra importanţei aprovizionării cu materii prime. Acest subiect va fi abordat mai în detaliu la viitorul summit UE din martie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute